Stiri
Aici, Cinema Junior #4 – proiect de educație cinematografică în cadrul SFR 16
Cinema Ateneu Iași continuă proiectul Aici, Cinema Junior în cadrul Festivalului Serile Filmului Românesc, în data de 10 august 2025, de la ora 11:00.
vezi stireaLucrările la calea de rulare din zona Cuza Vodă – Târgu Cucu au început
De ieri au început lucrările la calea de rulare din zona Cuza Vodă – Târgu Cucu. Primăria Iași susține că, până la începerea școlii, acestea se vor încheia. Până atunci, tramvaiele nu mai circulă prin zonă și vor întoarce în Târgu Cucu sau Gară, în …
vezi stireaÎn zona din jurul Mănăstirii Galata vor fi impuse restricții de construire
În zona din jurul Mănăstirii Galata vor fi impuse restricții de construire. Planul urbanistic zonal (PUZ) a ajuns în faza de consultare publică: pe o suprafață de peste 15 hectare, ce include atât terenuri publice, cât și private, vor fi impuse limite clare privind construcțiile. Studiile au fost întocmite de firma ieșeană Arc Design și urmează …
vezi stireaMai multe străzi din Holboca vor fi reabilitate
Primăria Holboca a lansat două licitații de lucrări, cu o valoare cumulată de peste 20 milioane lei, care vizează reabilitarea unor străzi. Una dintre proceduri are o valoare a contractului de 15,5 milioane lei, iar cealaltă prespune lucrări de 4,7 milioane lei. În cazul ambelor licitații, deschiderea ofertelor va avea loc pe 18 …
vezi stireaCTP oprește circulația tramvaielor pe Cuza Vodă și Copou în luna august
Operatorul de transport public al Iașului va sista temporar circulația tramvaielor pe str. Cuza Vodă și în Copou începând cu luni, 4 august, și până la începutul anului școlar. Motivul constă în înlocuirea căii de rulare pe un tronson de 150 metri între intersecția cu str. Armeană și parcarea din fața Golia. …
vezi stireaPeste 700 de copii vor beneficia de cursurile gratuite din cadrul Vacanței (re)Creative
De luni, 14 iulie, la Centrul Internațional de Artă Contemporană – Baia Turcească Iași a început cea de-a II-a ediție a programului de vară pentru copii Vacanța (re)Creativă. Programul este organizat de Ateneul Național din Iași în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, iar cursurile sunt GRATUITE.
vezi stireaCinema Ateneu Iași continuă proiecțiile la Rooftop Cinema în luna august. Cinema în aer liber, pe terasa Ateneului Național din Iași
Am lansat Rooftop Cinema în iulie – un spațiu de proiecții în aer liber, pe terasa Ateneului Național din Iași. Am fost plăcut surprinși de numărul de spectatori, având sold out la fiecare proiecție. Continuăm cu noi pelicule și în luna august, cu un program variat de filme vechi și noi, de văzut în cuplu, în compania prietenilor sau poate chiar singur(ă).
vezi stireaErica Moldovan revine la Istanbul cu o nouă producție – Musafirul
După succesul răsunător al spectacolului Rădăcini, prezentat în august 2024 pe scena Teatrului Maltepe din Istanbul, actrița și regizoarea Erica Moldovan, membră a echipei artistice a Ateneului Național din Iași, revine în Turcia cu o nouă producție originală.
vezi stireaAutostrada Unirii face noi pași înainte!
Autostrada Unirii face noi pași înainte! Încă un lot din secțiunea montană are de astăzi constructor desemnat! În cazul în care nu vor fi contestații, contractul va putea fi semnat pentru lotul Grințieș – Pipirig. Acest lot are lungimea de 31,5 kilometri, oferta câștigătoare fiind …
vezi stireaCercetătorii UAIC caută un potențial tratament pentru Alzheimer în deșeurile de tutun
O echipă de cercetători de la Facultatea de Biologie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a dezvoltat o metodă inovatoare de valorificare a deșeurilor toxice din tutun. Folosind o bacterie naturală din sol, Paenarthrobacter nicotinovorans, aceștia au reușit să transforme nicotina într-un compus …
vezi stirea