Cercetarea REAL la Iași: 61% dintre profesorii de română plasează scrisul elevilor remigranți sub nivelul A2. Școlile și familiile au nevoie de sprijin adaptat
Fundația EuroEd, în colaborare cu Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide” al Academiei Române – Filiala Iași și Inspectoratul Școlar Județean Iași, a prezentat miercuri, 11 noiembrie 2026, în Sala „Vasile Pogor” a Primăriei Municipiului Iași, rezultatele proiectului REAL – „Adaptarea socio-lingvistică la elevii români proveniți din străinătate”.
Conferința de închidere a reunit reprezentanți ai administrației locale, ai mediului educațional și academic, cadre didactice, specialiști și familii, în jurul unei întrebări esențiale: cum îi sprijinim eficient pe copiii care revin în școala românească după experiența educației în străinătate?
Cercetarea REAL a reunit 213 răspunsuri la cinci chestionare: 30 de membri ai conducerilor de școli, 71 de diriginți, 15 consilieri școlari și profesori de sprijin, 61 de profesori de limba română și 36 de părinți. Datele au fost completate prin interviuri cu cinci familii, un interviu cu doi elevi de liceu și un focus-grup cu opt profesioniști din educație. Cele 65 de unități școlare incluse în eșantion raportau 336 de elevi remigranți în anul școlar 2024–2025.
Cunoașterea limbii române în familie nu garantează adaptarea la „limba școlii”
Una dintre concluziile centrale ale proiectului REAL evidențiază diferența dintre competențele de comunicare în limba română, dezvoltate în familie și în contexte cotidiene, și competențele lingvistice necesare în mediul școlar: organizarea răspunsului scris, vocabularul academic și înțelegerea cerințelor. Deși mulți dintre elevii reveniți din străinătate pot comunica fluent în limba română, aceștia întâmpină dificultăți în înțelegerea cerințelor și instrucțiunilor formulate de profesori, în citirea și interpretarea textelor școlare, în utilizarea vocabularului specific diferitelor discipline, precum și în organizarea ideilor și redactarea răspunsurilor scrise. Cercetarea arată că stăpânirea limbii române în conversațiile obișnuite nu garantează capacitatea elevului de a înțelege, de a învăța și de a răspunde cerințelor școlare în limba română. Adaptarea presupune, în același timp, familiarizarea cu programa școlară, metodele de predare, ritmul de învățare și sistemul de evaluare din România, care pot fi diferite de cele cunoscute anterior.
Datele cercetării REAL evidențiază dificultățile lingvistice întâmpinate de elevii reveniți din străinătate. Dintre cei 61 de profesori de limba română respondenți, 61% au plasat competențele de scriere ale elevilor sub nivelul A2, deși aproximativ două treimi au apreciat vorbirea și înțelegerea la nivelul A2 sau peste. Principalele dificultăți semnalate au fost exprimarea scrisă (77%), organizarea răspunsului scris (67%), terminologia disciplinelor (64%) și înțelegerea cerințelor școlare (57%).
Cercetarea subliniază și nevoia consolidării resurselor și instrumentelor de sprijin pentru școli. Deși 63% dintre conducerile școlare respondente au declarat existența unor proceduri de primire a elevilor remigranți, monitorizarea prin instrumente scrise a fost raportată de numai 2 din 29 de școli, iar 89% dintre profesorii de română au exprimat nevoia unor materiale didactice adaptate.
În privința grupelor de acomodare, doar 33% dintre părinții chestionați cunoșteau existența acestora. Rezultatele evidențiază importanța unei informări mai eficiente a familiilor și a colaborării dintre școli, Inspectoratul Școlar Județean Iași, autoritățile locale și specialiști, pentru valorificarea măsurilor existente și dezvoltarea unor forme de sprijin adaptate nevoilor elevilor.
Revenirea rămâne, în unele familii, un proces incert: 45% dintre părinții respondenți s-au gândit cel puțin rar la o nouă plecare din România. Rezultatul întărește nevoia unui sprijin rapid, accesibil și coordonat, încă din momentul revenirii.
De la cercetare la instrumente practice
În cadrul conferinței au fost prezentate Raportul de cercetare REAL – „Elevii remigranți în școlile din județul Iași”, Ghidul de primire-însoțire a elevilor remigranți și Vademecumul pentru școală – „Primirea și însoțirea elevilor remigranți: ce facem concret cu elevul din fața noastră”. Au fost realizate, de asemenea, materiale de informare pentru școli și familii, cu recomandări privind înscrierea, echivalarea studiilor, evaluarea inițială și sprijinul pe parcursul primului an de școlarizare.
Una dintre recomandările centrale ale cercetării REAL este implementarea unui traseu de primire și însoțire a elevilor remigranți pe o perioadă de 12 luni, care începe cu informarea familiei la primul contact administrativ după revenirea în țară și continuă cu evaluarea inițială a elevului, elaborarea unui plan individualizat de sprijin și monitorizarea periodică a progresului de către o echipă multidisciplinară din școală, în colaborare cu familia. Scopul este asigurarea unui sprijin organizat, continuu și adaptat nevoilor fiecărui copil.
La întâlnire au fost prezentate perspectivele Inspectoratului Școlar Județean Iași, ale Institutului de Filologie Română „Alexandru Philippide” și ale echipei de cercetare REAL, precum și rolul administrației locale în informarea și orientarea familiilor revenite din diaspora. Dialogul cu participanții a pus în prim-plan experiențele concrete ale familiilor, dificultățile întâlnite în școli și posibilitățile de colaborare instituțională.
Pașii următori: un posibil program intensiv de limba română
Pe baza rezultatelor și recomandărilor formulate în raportul de cercetare REAL, este propusă dezvoltarea și pilotarea la Iași a unor măsuri concrete de sprijin pentru elevii români reveniți din străinătate. Una dintre principalele soluții identificate este „Vara limbii române”, un program intensiv destinat dezvoltării competențelor lingvistice necesare integrării școlare, care ar presupune organizarea unor cursuri de limba română predată ca limbă străină, desfășurate în perioada 15 iunie – 15 august, câte patru ore pe zi, de luni până vineri, cu profesori special formați, pentru a facilita adaptarea elevilor la cerințele sistemului de învățământ românesc.
O posibilă continuare a proiectului ar presupune implicarea complementară a instituțiilor partenere, prin valorificarea expertizei și a resurselor disponibile. Fundația EuroEd ar putea contribui la organizarea și găzduirea programului „Vara limbii române”, precum și la formarea cadrelor didactice pentru utilizarea unor metode adaptate predării limbii române ca limbă străină. Inspectoratul Școlar Județean Iași și unitățile de învățământ ar putea sprijini identificarea elevilor și evaluarea nevoilor educaționale ale acestora, în timp ce Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide” ar asigura fundamentarea științifică și lingvistică a intervențiilor. Autoritățile locale, inclusiv prin Serviciul Diaspora al Primăriei Municipiului Iași, ar putea facilita informarea și orientarea familiilor revenite din străinătate, iar consilierii școlari și CJRAE Iași ar contribui la susținerea adaptării socioemoționale a copiilor. Forma concretă de organizare și responsabilitățile fiecărui partener urmează să fie stabilite prin dialog și colaborare instituțională.
Relevanța demersului depășește nivelul local. Revenirea familiilor românești din străinătate este un fenomen în evoluție, care cere un răspuns educațional anticipativ, adaptat nevoilor lingvistice, sociale și emoționale ale copiilor. Experiența proiectului REAL poate constitui o bază pentru testarea și evaluarea unui model de primire și însoțire care să fie valorificat și în alte comunități.
Notă metodologică: procentele se referă la respondenții cercetării REAL, nu la toți elevii, profesorii sau părinții din județul Iași. Datele descriu în principal evaluări și experiențe raportate de participanți; eșantioanele nu sunt reprezentative statistic pentru întregul județ. Sursa: Raportul de cercetare REAL, „Elevii remigranți în școlile din județul Iași”, noiembrie 2026.
Proiectul REAL – „Adaptarea socio-lingvistică la elevii români proveniți din străinătate” a fost finanțat de Municipiul Iași, prin Consiliul Local Iași, în baza Legii nr. 350/2005, cu cofinanțarea Fundației EuroEd, și implementat de Fundația EuroEd în colaborare cu Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide” – Academia Română, Filiala Iași – și Inspectoratul Școlar Județean Iași.