Antropologia din spatele Reels-ului: Cum citește și gândește generația de azi, cu Sînziana Mocanu
Cum să promovezi lectura și cărțile în rândul tinerilor în mediul online? Prezentă la FILIT Iași, antropologul Sînziana Mocanu, creatoare de conținut cultural, spune că trebuie să vorbești altfel despre cărți și să le poți oferi tinerilor recomandări cu substrat social și povești captivante. Antropologul afirmă că, în România, cititul este în continuare considerat un act elitist. Cum a început însă cariera de influencer cultural?
Am început să fac conținut după ce am renunțat la un job, tot în PR, tot în piața de carte. Simțeam că nu mai am cu cine să vorbesc, nu mai eram în mediul cu care eram obișnuită și am zis: „Ok, ce pot să fac? Să vorbesc pe net”. Și așa am început, de fapt.
Provoci schimbări prin cărți, prin postările tale, prin recomandările tale. Ajunge cartea, autorul într-un mediu în care până acum, în mod tradițional, nu era?
Da, ajunge. Cred că una dintre cele mai mari realizări ale mele în viață este că am făcut necititori să citească. Sunt destule persoane care au zis: „Bă, mi-ai apărut foarte random în Explore, în secțiunea de Reels, și am văzut că vorbești altfel despre cărți și am zis să încerc”. Și au încercat.
Bine, eu nici nu citesc cărțile foarte în vogă. Nu-mi place să citesc ceva, nu știu, un bestseller din New York Times. Asta este sintagma mea preferată, chiar dacă nu-i bestseller în New York Times, dar e peste tot, este absolut peste tot. Nu, mereu o să caut să citesc ceva mai underground, ceva cu foarte mult substrat social, pentru că eu la bază sunt antropolog și asta-mi place să văd. Să văd societatea prin ochii autorilor, mai degrabă.
Autorul meu preferat e John Berger, de exemplu, care scria despre HIV, despre o femeie care a fost infectată și trăia cu SIDA. Și despre cum un băiat s-a îndrăgostit de ea și a ales să se însoare cu ea, chiar dacă știa că o să moară. Acțiunea se petrece în anii ’80. Cărțile astea îi scot cumva din lumea asta mega elitistă, pentru că cititul în România încă-i considerat ceva elitist. Și le arăți că, uite, oamenii ăștia scriu despre chestii mega interesante, gen, nu știu, consumul de droguri.
Elena Alexieva, de exemplu, în Vulcan, a făcut o treabă absolut minunată. Bine, nu vorbește despre consumul de droguri neapărat, dar vorbește despre societatea asta bulgară de după căderea comunismului, în toată tranziția asta, în acest nemesis existențial al tranziției și cât de * fucked up* e totul. Și tu, ca român care n-a trăit tranziția, că eu n-am trăit tranziția, simți că înțelegi ce se întâmplă acolo. Oamenii ăia pot fi vecinii tăi.
Cred că asta-i mișto și cred că asta convertește. Să știi cum să le dai twist-ul ăsta, încât să-i faci să zică „ok”.
România anului 2026. E imaginea corporală a femeii forțată să intre într-un șablon pe care toată lumea se străduiește să-l atingă?
Heii! Acesta e subiectul meu preferat! Eu mi-am dat licența pe fotografia nud feminină de pe Instagram. Adică licența mea pe asta e, pe antropologia corpului.
Ce se întâmplă acum este mult mai deep decât ce se întâmpla acum cinci ani, de exemplu. Nu cred că mai avem o singură nișă. Adică, da, avem nișa fetelor care se injectează. That’s fine, dacă asta vrei tu cu adevărat, fă ce vrei cu corpul tău. Asta e o nișă. Dar nu e nișa de adolescente.
Nișa de adolescente începe să fie convinsă de tot trendul de pe Tumblr de pe vremea mea, de pe Tumblr. Pro-ana, adică pro-anorexie. Fetele sunt împinse spre anorexie acum, lucru care este absolut înfiorător, pentru că anorexia nu vine doar cu un fizic foarte slab, ci vine cu căderea părului, cu lipsa menstruației, cu dereglări foarte nasoale din punct de vedere hormonal.
După aia, mai e și generația mea… generația mea e așa un melange, nici nu știi dacă vrei să arăți precum Cardi B și Megan Thee Stallion, care sunt niște femei superbe, sau dacă vrei să arăți cum arăta Kate Moss în anii ’90, heroin chic și acela superb. Nu știu, generația mea mi se pare foarte confuză din punctul ăsta de vedere.
Dar, în același timp, mai avem și curentele de body positivity, care au prins destul de bine la noi, adică feministele, feministele foarte vocale pe Instagram, la ele mă refer. Chiar au reușit să deschidă acest dialog, lucru foarte, foarte, foarte bun.
Dar este o zonă atât de gri și atât de dificilă… Pentru că s-a importat și la noi o altă societate atunci când vine vorba de corpul femeilor. Despre această societate vorbește și autoarea Laura Chinn îm Acnee, în cartea ei, fix în Acnee. O imagine a femeii-copil. Femeia trebuie să fie cât mai mică, să nu deranjeze. La bază este o imagine cât se poate de greșită, pentru că femeile ajung să arate precum niște copii.
E super important să fii prezentabil, să dai bine, pentru că e primul lucru pe care îl vede lumea la tine. Dar după aia mai deschizi gura, își dau seama și ce ai în cap. Contează să te uiți în interiorul tău, să faci cu mâna la abis și abisul să facă cu mâna la tine. Mai citești o cărticică din care mai descoperi bucăți lipsă din tine sau bucăți pe care nu le știai din tine. Contează mult mai mult decât aspectul fizic.