Cristina Hermeziu: „FILIT este o enclavă de normalitate și frumusețe. La Paris am învățat să pun totul în dezbatere, dar din bagaj nu-mi lipsește niciodată o carte în română”

Într-o Europă marcată de proteste violente, polarizare preelectorală și algoritmi care amplifică ura online, literatura rămâne o ultimă redută a nuanței și a rezistenței conștiinței.

Prezentă la Iași la FILIT, scriitoarea Cristina Hermeziu — jurnalist cu o vastă experiență în presa franceză și românească — aduce în fața publicului o dublă perspectivă: cea a observatorului critic din inima Parisului și cea a omului de litere care trăiește între două limbi și două culturi.

De la sălile de clasă franceze lipsite de profesori până la marile controverse pariziene privind volumele redactate cu ajutorul inteligenței artificiale, dialogul trece în revistă fracturile prezentului, dar oferă și o declarație de dragoste pentru Iași: un spațiu descris drept o veritabilă „enclavă de normalitate și frumusețe”, unde marii scriitori ai lumii se întâlnesc cu liceenii, iar plăcerea simplă de a ține o carte în bagaj și de a pune totul sub semnul întrebării devine cel mai sănătos exercițiu de igienă intelectuală.

Franța are o tradiție veche de secole în această cultură democratică a protestului. Ceea ce cer liceenii,cărora li s-au raliat ulterior și studenții, este cât se poate de legitim. Ei denunță condițiile deplorabile în care învață și, mai ales, lipsa cronică a profesorilor de la ore. Este un sistem aproape de neînțeles, știu cazuri concrete. Sunt școli în care profesorii au lipsit luni întregi fără să fie înlocuiți, chiar la materii esențiale pentru examenele de final de an. Așadar, protestul la bază este pe deplin justificat. Ce s-a întâmplat mai departe însă, prin derapajele violente, nu mai are nicio legătură cu democrația. Lucrurile sunt grave și trezesc o reală perplexitate.

Care este starea de spirit a societății franceze în mijlocul acestor tensiuni și proteste repetate?

Lumea este extrem de îngrijorată. Nu e vorba doar de perplexitate sau de uimire în fața acestei spirale a violenței, ci de o neliniște profundă, alimentată de un climat deja radicalizat de perioada preelectorală. În 2027, Franța își va alege un nou președinte, iar nemulțumirile legitime ale tinerilor din stradă au ajuns instrumentalizate politic. Fie de extrema stângă, care instigă la anarhie, fie de extrema dreaptă, care cere o mână de fier și autoritate sporită. Reverberațiile politice complică enorm situația.

Intelectualii și oamenii de cultură din Franța mai sunt o voce influentă în aceste mișcări sau strada vorbește astăzi într-o altă limbă, limba rețelelor? Ai abordat pe larg acest fenomen și în volumul tău, Viața pe Facebook. Dau like, deci exist.

Nu cred că intelectualii mai au o voce audibilă în vacarmul de astăzi. Rețelele de socializare exercită o influență uriașă tocmai prin faptul că nu mai pot fi controlate, iar manipulările sunt la ordinea zilei. Efectiv, lipsesc instrumentele prin care să putem opri valul de instigare la ură propagat online. Așa ajung să se organizeze bande de huligani, o adevărată haită de barbari grefată pe un protest democratic doar pentru a sparge vitrine și a jefui. Este un fenomen scăpat complet de sub control și mă întreb sincer cum vom reuși să ieșim dintr-un asemenea blocaj.

Î ntr-o epocă a vitezei și a atenției fragmentate de ecrane, ce rol mai joacă literatura în decodarea lumii reale? Rămâne ea un refugiu, un instrument critic sau o formă de rezistență?

E o întrebare complexă. Ne dorim ca literatura să rămână acel refugiu intim în care o conștiință se întâlnește cu o altă conștiință, un imaginar direct cu un alt imaginar. Doar că, iată, și aici inteligența artificială a început să submineze această oază de bucurie. Marele anonim, un autor neștiut, insidios, perfid, vine să scrie cărțile.

Cred că trăim momentul în care câmpul literar se va împărți clar în două. Rafturile bibliotecii scrise până acum și biblioteca ce se va scrie de acum înainte, măcar prin simplul fapt că vom trăi permanent cu suspiciunea că un autor a folosit inteligența artificială.

Deocamdată, mai avem încă bucuria întâlnirii nemijlocite cu scriitorul. Îmi vine în minte versul lui Arghezi: «Vreau să te pipăi și să urlu: Este!». Da, autorul este în fața mea, îl pot privi în ochi și pot privi cărțile prin certitudinea că el există fizic, ca om viu, alături de mine.

Vorbim despre o scriitoare și o jurnalistă formată aici, dar și despre un observator atent al culturii europene din inima Parisului. Cum se vede festivalul prin lentila ta, venind dintr-una dintre marile capitale literare ale lumii?

 FILIT este o enclavă de normalitate și de frumusețe în lumea aceasta atât de zbuciumată. Și așa a fost ediție după ediție.

Este o emoție uriașă să vezi mari scriitori ai lumii care vin aici, în Copou, la Palatul Culturii, dar mai ales care merg în licee, se întâlnesc cu studenții și cu cei mai tineri cititori posibili. Mă gândesc acum chiar la Paul Lynch, laureat Booker Prize, a cărui carte profetică, Cântecul profetului, vorbește exact despre ceea ce trăim astăzi: spirala violenței și riscul ca o democrație să basculeze în totalitarism.

Dar, sincer să vă spun, la Paris nu scriitorii străini îmi lipsesc, ci autorii români. Vin aici special ca să-i ascult, să mă bucur nemijlocit de limba română și să cer un autograf de la Gabriela Adameșteanu, Bogdan Crețu, Lavinia Braniște, Ioana Pârvulescu sau Florin Irimia, care este un scriitor ieșean autentic. E o bucurie imensă.

În plus, vin și pentru a lansa în cadrul FILIT un proiect drag, cred că am ajuns deja la a treia ediție, un concurs special de recenzii în limba franceză. Îi încurajăm pe cei care stăpânesc franceza și iubesc lectura, în parteneriat cu Institutul Francez, librăria Kyralina din București, prestigioasa revistă franceză Revue des Deux Mondes și revista Scriptor, editată de Editura Junimea din Iași, de care mă ocup. Câștigătorii vor primi cărți, spațiu de publicare în reviste — inclusiv în publicația franceză — și o invitație la următoarea ediție a festivalului.

Cum arată laboratorul tău de scris și de lectură astăzi? Ce titluri sau teme recente din spațiul francez ți-au atras atenția și ar merita traduse la noi?

Sunt nenumărate cărți care merită traduse. În prezent, spațiul cultural francez este captivat de o dezbatere aprinsă și deosebit de interesantă în jurul cazului scriitorului de origine haitiană Gary Victor / Delson Rochelin (n.r. controversele recente legate de utilizarea inteligenței artificiale), care a fost acuzat că a publicat un volum scris cu ajutorul AI, ajungând chiar pe listele unor mari jurii literare, precum cel al Premiului Goncourt, care ulterior a reacționat.

Apoi, este o carte remarcabilă publicată de Amélie Nothomb, care merită cu prisosință tradusă în limba română. De asemenea, recomand scriitori poate mai puțin cunoscuți publicului larg, cum este Gabriella Zalapì, o autoare de limbă franceză care vine din spațiul elvețian și care este prezentă pentru prima oară la FILIT. Cărțile ei merită din plin să apară în limba română.

Trăiești de ani buni la Paris, dar respiri în continuare în limba română. Care a fost cel mai subtil reflex românesc de care nu te-ai putut debarasa și ce obicei franțuzesc ți-a intrat definitiv în reflex?

Ce întrebare frumoasă! Da, am rămas între două lumi. E fascinant să observi cum se așază aceste repere și cum pendulezi între ele.

Reflexul meu românesc este acela de a avea întotdeauna o carte în bagaj, oriunde aș merge. L-am dobândit și l-am consolidat aici, la Iași, în muzeele noastre literare, alături de profesorii de limba și literatura română care m-au format din copilărie până târziu.

Iar reflexul franțuzesc… este acela de a pune absolut totul în dezbatere. De a privi lucrurile întotdeauna și din perspectiva celuilalt, de a nu lua nimic de-a gata. Asta am învățat în Franța și sper că reușesc să mențin vie această privire critică, fiindcă, mai ales în ziua de astăzi, este o igienă intelectuală absolut necesară.