audio Programul lunii Iunie la Ateneul Național din Iași
Ateneul Național din Iași promite pentru luna iunie un program încărcat, cu spectacole de teatru pentru cei mici și cei mari, premiere, concerte și conferințe. Alături de Gheorghiță Rusu Persic, directorul artistic al Ateneului Național din Iași, aflăm ce vom vedea în această lună.
Luna iunie aduce o serie de spectacole la Ateneu. Cum arată programul de teatru pentru cei mici și pentru cei mari?
În ceea ce privește luna iunie, deși a venit căldura și toată lumea se gândește la vacanță, noi încă mai suntem aici, pe meterezele culturii ieșene, și încercăm să aducem același program diversificat în fața publicului ieșean, atât prin spectacole de teatru pentru cei mari și pentru cei mici, cât și prin alte evenimente, printre care și o conferință. Desigur, continuăm și seria Concertelor la Palas.
Dacă revenim la spectacolele de teatru, cei mari se pot bucura de deja consacratele spectacole „Pijamale”, „Farmazonul din Hârlău”, „Baltagul”, cu Maia Morgenstern, și „Bungalow 21”, care sunt, de altfel, titluri impresionante ca număr de accesări și interes din partea publicului.
Concertele la Palas din luna iunie aduc în prim-plan nume importante ale muzicii clasice românești. Vorbim despre Horia Mihail cu proiectul Pianul Călător, despre turneul internațional Stradivarius al lui Alexandru Tomescu, dar și despre concertele „Cântece mai românește” și „Vocea în lumea lui Anton Pann”.
Conferința despre care vă vorbeam îl are în prim-plan pe Păstorel Teodoreanu și este intitulată „Vinul și umorul”, în prezentarea lui Damian Anfile, o figură deja cunoscută în mediul online. Este pentru a treia oară prezent la Iași, la Ateneu, cu o conferință, iar acest proiect începe să devină tot mai atractiv și mai cunoscut pentru publicul ieșean.
Nu putem uita nici faptul că ne pregătim ușor pentru închiderea stagiunii, printr-un alt concert în grădina Palas și, desigur, ne facem în continuare planurile pentru stagiunea estivală. Chiar dacă pe parcursul verii nu vom mai avea atât de multe spectacole ca în timpul stagiunii, cu siguranță vom rămâne prezenți, mai ales în spațiile în aer liber.
Odată cu luna iunie, se pare că și site-ul Ateneului se schimbă. Ce ne puteți spune despre asta?
Site-ul Ateneului, care are deja aproximativ opt ani de când funcționează foarte bine, va fi adus puțin mai în actualitate și va deveni mai simplu de utilizat. Practic, vine cu o interfață nouă, mult mai intuitivă și mai rapidă, care pune, credem noi, mai bine în valoare evenimentele pe care le avem la Ateneu.
De asemenea, va include funcții integrate mult mai accesibile, în special pentru dispozitivele mobile. Spunem că, odată cu lansarea din luna iunie, site-ul va veni și cu câteva promoții de început pentru toți cei care ne vizitează online. Încercăm să îl facem mai atractiv și mai ușor de folosit.
Așa că, după data de 1 iunie, cel mai probabil când veți accesa pagina noastră de internet, ateneuiasi.ro, veți găsi o interfață nouă, mai simplă și mai prietenoasă cu utilizatorii.