audio Zilelor Tătărașului – ediția a VI-a
Ultimul weekend din luna mai aduce cea de-a șasea ediție a Zilelor Cartierului Tătărași. Pe parcursul a două zile vor avea loc concerte, activități și ateliere artistice, dar și tururi ghidate. Alături de noi este Gheorghiță Rusu Persic, managerul Ateneului Național din Iași, de la care aflăm mai multe detalii.
Ne aflăm la cea de-a șasea ediție a acestui eveniment. Cât de important a ajuns pentru comunitatea locuitorilor din Tătărași, dar și pentru ieșeni?
Cea de-a șasea ediție a Zilelor Tătărașului cred că deja îi face pe locuitorii acestui cartier să se obișnuiască cu ideea că au și ei zilele lor. Sunt câteva momente de sărbătoare în care întreaga comunitate este invitată să participe nu doar la evenimentele propuse de Ateneu, de biserici și de alte instituții din Tătărași, ci și, printr-un spirit civic, să participe împreună la sărbătoarea acestui cartier cu tradiție și o vechime foarte mare.
De altfel, zilele de 1 și 2 iunie sunt stabilite ca hram al Tătărașului datorită bisericii din zonă. Cred că edițiile în care Ateneul s-a implicat în ultimii ani au crescut vizibilitatea acestui eveniment. Numărul șase vine și datorită unei comunități foarte active de tătărașeni care s-au ocupat de organizarea acestor zile.
Noi suntem prezenți în spațiul public, pe Esplanada Oancea, cu activități pentru toate vârstele, de la cei mai mici până la cei mai puțin tineri, dar și aici, la Ateneu, în parcarea noastră și în interior, cu momente artistice, ateliere creative și un spectacol de teatru.
În fiecare seară de weekend, atât sâmbătă, cât și duminică, vom avea concerte. Sâmbătă seară vor urca pe scenă Cezar Popescu și White Mahala, iar duminică trupa ieșeană Seven Hills și Publika. Tot duminică, după încheierea concertului, vom avea și un scurt foc de artificii, ca să sărbătorim împreună cu cei din cartier și, de ce nu, și cu ceilalți ieșeni care vor să viziteze Tătărașiul. Poate cu această ocazie vor descoperi că este unul dintre cele mai frumoase cartiere din Iași.
Evenimentul promite momente artistice, activități și ateliere pentru copii, dar și tururi ghidate. Cum arată programul pe timp de zi?
Pe timp de zi, atât sâmbătă, cât și duminică, pe Esplanada Oancea vor avea loc activități pentru cei mici și spectacole de divertisment pentru cei mari.
În Cimitirul Eternitatea, cu sprijinul unui ONG și al unui grup implicat din zonă, se organizează tururi ghidate atât sâmbătă, cât și duminică, pentru că acest cimitir poate fi considerat un adevărat muzeu în aer liber, atât prin prisma monumentelor istorice de acolo, cât și a personalităților care își dorm somnul de veci în Eternitatea.
În parcarea Ateneului vom avea școli și licee din Tătărași care, ca în fiecare an, sunt alături de noi și propun activități creative și expoziții cu vânzare, cu produse și obiecte artistice realizate de cei mici.
Tot în weekend vom avea aici, la Ateneu, spectacole de teatru pentru copii și, bineînțeles, filme. Cred că, odată cu implicarea comunității, vom avea și alte evenimente organizate de bisericile și parohiile din Tătărași. Vorbim despre o conferință susținută la Biserica „Sfântul Vasile cel Mare”, de pe strada Vasile Lupu, și despre o petrecere dedicată Zilei Copilului la Biserica Militară din Tătărași, de la Batalionul de pe Aviației.
Încercăm să împânzim tot cartierul cu evenimente și să marcăm într-un mod cât mai plăcut această sărbătoare a Tătărașului.
Dacă tot ați menționat și Ziua Copilului, pe 1 iunie veți avea o nouă premieră: „Împăratul Muștelor 2.0”, cu două reprezentații programate în aceeași zi. La ce să ne așteptăm?
„Împăratul Muștelor 2.0” este un spectacol de teatru inspirat din opera lui William Golding. Nu este o adaptare clasică, ci o reinterpretare într-o variantă cât se poate de modernă, un joc cu tot felul de întâmplări și aventuri. Toate aceste întâmplări au un scop educativ și, mai mult decât atât, credem că regizoarea Cezara Fantu va aduce în prim-plan multe dintre problemele cu care se confruntă tinerii din ziua de astăzi.
Este un spectacol foarte bun din acest punct de vedere și sperăm să fie pe gustul copiilor, dar și al părinților care îi însoțesc la teatru. Cele două reprezentații vor avea loc la Sala Unirii, una de la ora 12:00 și cealaltă de la ora 18:00.
Ca o completare a zilei de 1 iunie, mai avem două evenimente dedicate copiilor. Primul va avea loc la Catedrala Mitropolitană Ortodoxă și este vorba despre tradiționala „Liturghie a copiilor”, în care răspunsurile sunt oferite de coruri de copii din Iași și din împrejurimi, printre care și Corul de Copii al Municipiului Iași.
Apoi, de la ora 12:30, pe esplanada din fața Teatrului Național, va avea loc un mega-concert al tuturor corurilor participante. Cred că sunt patru sau cinci coruri și ne așteptăm la peste 150 de copii care vor cânta împreună.
Așa că, păstrând tradiția premierelor de 1 iunie, suntem activi în această zonă, ne dorim un public tânăr, vrem să îl atragem alături de noi și, bineînțeles, să îl formăm ca public de teatru pentru viitor.