Mai exact, ce măsură nouă se aplică angajaților din teatre, opere și filarmonici?

Artiștii angajați în aceste instituții — actori, regizori, scenografi, balerini, instrumentiști, soliști sau coriști — vor trebui să depună lunar la departamentul de Resurse Umane un raport în care să precizeze ce anume au făcut în acele ore în care nu s-au aflat în instituție.Să dăm un exemplu: cineva are un spectacol și o repetiție care pot dura, cumulat, patru sau cinci ore. Însă ziua de lucru a oricărui angajat din România trebuie să fie de minimum opt ore. Dacă activitatea din instituție nu atinge pragul de opt ore, atunci artistul trebuie să justifice în scris, pe proprie răspundere, ce a făcut în restul timpului: că a memorat texte, a făcut vocalize sau a mers la sală pentru condiția fizică. Ministerul Culturii susține că este o modalitate de „vizibilizare” a acestor activități.Noi considerăm că este o formă suplimentară de birocrație. Nu știu cât de mult ajută la vizibilitate, deoarece artiștii sunt, prin natura lor, oameni curioși și creativi, preocupați mereu de propria pregătire. Firește, de acum vor trebui să aibă mereu pixul și foaia la îndemână pentru a nota totul zilnic; altfel, la sfârșitul lunii, vă dați seama ce aglomerație și ce presiune va fi pe ei pentru a justifica acele ore.

Când un actor primește un rol nou, are o perioadă în care încearcă să intre în pielea personajului. Face asta doar în timpul orelor de program?

Evident că nu. Sunt situații în care un personaj încredințat unui artist îl urmărește pe acesta aproape 24 de ore din 24. Un artist adevărat poate chiar să își viseze propriul personaj — și vorbesc foarte serios. Există mulți creatori, cum este regizorul Philippe Genty, care își folosesc propriile vise ca material teatral.Nu poți spune despre un artist că, în momentul în care a ieșit pe ușa teatrului, s-a despărțit de personaj. Artistul nu „țâșnește” pur și simplu afară când se termină spectacolul. Există procese care pot dura o oră sau două în care fiecare, după rutinele proprii, „iese” din personaj și redevine persoană civilă. Dacă decidenții ar discuta cu artiștii, ar afla că trăirile lor sunt atât de intense încât, după un spectacol, uneori nu pot adormi nici după două sau trei ore.

Cum am putea explica această măsură? Chiuleau artiștii „pe capete”? De ce a venit Curtea de Conturi cu această solicitare?

Nu, nu chiulește nimeni. Problema este că pentru niște economiști este mai greu să înțeleagă specificul activității de creație. Îți poate veni o idee seara, acasă, la ora 21:35. Cum putem să contorizăm sau să măsurăm acea „stare de grație” care se numește inspirație?

Ar trebui să se înțeleagă că performanța artistică — productivitatea unui artist — nu este direct proporțională cu timpul petrecut fizic la teatru, filarmonică sau operă. Scopul nu este „să stai”, ci să îți îndeplinești sarcinile din fișa postului: să realizezi rolul încredințat cât mai original și mai bine din punct de vedere artistic. În asta constă performanța, nu în timpul de prezență. Cineva poate veni să stea opt sau zece ore în instituție și să stea „de pomană”.