Criza continuă la Târgoviște! Chindia a pierdut la Iași al patrulea meci în ultimele cinci etape, iar Ilie Poenaru se așteaptă la orice, inclusiv la o demitere. ”Noi suntem tot timpul în pericol. Se poate întâmpla orice de la o zi la alta”
Chindia Târgoviște nu a reușit nici la Iași să iasă din pasa proastă pe care o traversează în ultima perioadă. Trupa lui Ilie Poenaru a fost învinsă în Copou cu 1-0 (0-0), în ultimul meci al etapei a 14-a a Ligii 2 și a bifat a patra înfrângere în ultimele cinci etape.
Ilie Poenaru se așteaptă inclusiv la o demitere: ”Noi suntem tot timpul în pericol. Se poate întâmpla orice de la o zi la alta”
La finalul partidei, tehnicianul Ilie Poenaru a declarat că antrenorii nu mai au parte de răbdare să construiască echipe în ziua de azi și se așteaptă la orice după această serie negativă, inclusiv la o demitere.
”Noi suntem tot timpul în pericol. Răbdare nu mai are nimeni în România. Nu mai există răbdare la niciun nivel. Nu-ți mai dă nimeni timp să faci ceva, să construiești. Practic, filosofia ta și principiile tale trebuie să fie pe repede înainte. Se pare că e vorba de moment, trebuie să facem în așa fel încât să avem rezultate imediate. Ceea ce este foarte greu.
Toată lumea vorbește despre ce lot are Chindia. Da, are lot, dar acei jucători cu CV-uri au un istoric în spate, iar istoricul lor arată că o parte din ei nu au jucat în campionatul trecut, nu au avut meciuri. Noi i-am adus pentru a le da o perioadă de timp, pentru a-i aduce la nivelul lor valoric și pentru a le da o perioadă de integrare, de adaptare, de omogenizare. Pentru ceea ce ne dorim să facem, play-off-ul și promovarea. Dar lucrurile au luat o altă întorsătură, după acele 8-9 meciuri fără înfrângere.
Aș fi nebun să spun că nu vreau în play-off. Vreau să promovez, nu doar în play-off. Dar știu pașii care trebuie făcuți. Trebuie să treci printr-un proces, iar acest proces cumva noi l-am forțat. Și asta este cauza, că am pierdut jucători pe bandă rulantă. Este presiune, este posibil orice. Se poate întâmpla orice de la o zi la alta, nu mai este această răbdare de care noi antrenorii avem nevoie”, a declarat Ilie Poenaru.
Explicațiile eșecului din Copou
Tehnicianul Chindiei a pus eșecul de la iași pe seama faptului că jucătorii săi complică mult prea mult fazele cu un pas sau un dribling inutil, în loc să aleagă variantele simple și șuturile de la distanță.
”Am venit foarte încrezători și motivați, pentru că trecem și noi, ca și ei, printr-o situație mai grea. A fost un meci deschis, în care ambele echipe au jucat. Noi putem spune că din punctul de vedere al posesiei și al jocului am avut un plus, dar nu am fost foarte eficienți pe faza de atac. Nu am reușit să ne creăm foarte multe ocazii. Și asta din cauză că deciziile pe care le luăm sau atingerile în plus, un dribling în plus pe care îl facem, nu mai ajungem să mai finalizăm. Și asta a fost diferența între noi și Iași.
Iar golul pe care îl primim… Nu ai voie să te comporți de asemenea manieră, să alergi pe lângă adversar, să nu bagi o alunecare, să nu preîntâmpini practic șutul sau centrarea. Sunt goluri pe care le primim cu mare ușurință. Șutează în Contra, mingea ajunge la Camara care e nepermis de singur și înscrie”, a explicat Ilie Poenaru.
Presiunea rezultatului, o cauză a declinului
Chindia a început foarte bine sezonul, cochetând mult timp cu locurile de play-off, dar echipa a căzut inexplicabil în ultimele cinci etape, în care a obținut doar un punct. Iar Poenaru vorbește despre presiunea clasamentului.
”Trecem printr-o perioadă mai nefastă, dar asta e situația. Trebuie să ridicăm capul din pământ. Dacă suntem caractere puternice, mai avem trei meciuri în acest an și trebuie să scoatem maximum din aceste jocuri.
Ca fiecare echipă, trecem print momente și momente. Practic, am pierdut niște meciuri, jucătorii au fost afectați din punct de vedere mental. Este și presiunea clasamentului. Este acest play-off de care vorbește toată lumea. Eu am spus că nu este ușor să construiești o echipă de la zero și să fii în 5-6 luni să-ți și iasă, să fii în primele 4. Da, în primele 8-9 etape am stat în primele patru, pentru că nu era nicio presiune, nu se vorbea de niciun play-off. Proiectul este ca abia în al doilea an să ne batem la promovare, anul ăsta am spus că trebuie să formăm o echipă care să joace un fotbal bun. Să creăm un nucleu de jucători și, dacă putem să ne batem la play-off de anul acesta, să fie un bonus pentru noi”, a conchis Poenaru.
(Narcis POHOAȚĂ)