Undă verde pentru extinderea Eli Park Iași
Primăria Miroslava a emis autorizațiile pentru ultimele două faze de extindere a parcului logistic Eli Park, investiția totală depășind 21 milioane lei, pentru o suprafață utilă de aproape 63.000 mp. Autorizațiile 594 și 595 au fost emise la finalul lunii octombrie, conform APIX.ro.
Noile faze includ hale pentru depozitare, producție și producție ușoară, spații administrative, platforme betonate, circulații auto și parcări, clădire tehnică anexă pentru apă, incendiu și rezervor PSI, amenajare spații verzi și împrejmuire. Eli Park are deja o hală construită, iar extinderea vizează încă două noi hale.
În vecinătate, Olympian Park a achiziționat în iunie 2025 teren de la Eli pentru un nou parc logistic, iar Kaufland a obținut autorizația în mai 2025 pentru amenajarea celui de-al treilea depozit logistic din România.