Roma declară zi de doliu în memoria muncitorului român mort sub dărâmături
Primarul Romei, Roberto Gualtieri, a declarat miercuri, 5 noiembrie, zi de doliu municipal în memoria muncitorului român Octav Stroici, decedat în urma prăbușirii parțiale a turnului medieval Torre dei Conti.
„Oraşul Roma este alături de familia lui Octav Stroici, de colegii săi şi de toţi cei care l-au iubit, împărtăşind durerea în urma acestei pierderi tragice”, a transmis primăria.
Românul, în vârstă de 66 de ani, murit luni seară într-un spital din Roma, la câteva ore după ce fusese salvat în viaţă de sub dărâmăturile turnului, unde a stat 11 ore până când pompierii au reuşit să-l extragă de acolo. El este singurul care nu a supravieţuit dintre cei cinci muncitori prinşi sub dărâmăturile turnului unde se desfăşurau lucrări de renovare.
Un marş cu torţe organizat de principalele sindicate din Italia se desfăşoară marţi după-amiază, în semn de protest faţă de decesele la locul de muncă. „Într-o ţară sănătoasă, Octav nu ar fi lucrat pe un şantier îndeplinind sarcini grele, intense şi periculoase pentru a-şi câştiga existenţa. Toate acestea trebuie să se schimbe”, afirmă sindicatele într-o declaraţie.