În următorii doi ani, 1.300 de gospodării din comunele Ipatele și Drăgușeni se vor putea racorda la rețeaua de gaze
În următorii doi ani, aproximativ 1.300 de gospodării din comunele ieșene Ipatele și Drăgușeni vor avea acces la rețeaua de gaze naturale, printr-un proiect finanțat din Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, destinat dezvoltării infrastructurii locale.
Contractul semnat prevede extinderea rețelei în toate cele șase sate ale celor două comune, la un cost total de 27,58 milioane de lei. Suma include și realizarea racordurilor individuale către consumatorii casnici, inclusiv montarea contoarelor inteligente.
Proiectul va asigura alimentarea cu gaze naturale a circa 1.300 de gospodării și a unor consumatori non-casnici, iar rețeaua va fi extinsă și din orașul vasluian Negrești către comunele ieșene, pentru o acoperire mai largă.
Lungimea totală a rețelei de distribuție va fi de aproximativ 75 km, iar durata contractului este estimată la 21 de luni.
Pe lângă beneficiile aduse familiilor care vor avea acces la gaze naturale, construcția rețelei va crea locuri de muncă temporare în zonă, implicând forță de muncă locală și specializată.