Kelemen Hunor clarifică: declarațiile despre pensiile magistraților vizau Înalta Curte, nu CCR
Kelemen Hunor a explicat că declarațiile sale privind consultările pe tema pensiilor magistraților nu vizau Curtea Constituțională (CCR), ci Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), precizând că s-a exprimat greșit.
Politicianul a menționat că a folosit termenul generic „curte”, când, de fapt, se referea la consultările prealabile obligatorii cu ICCJ, efectuate de Guvern înainte de modificarea legislației privind pensiile de serviciu.
„Nu, eu nu am vorbit de Curtea Constituțională, eu am spus curte, că nu m-am exprimat foarte corect. Da, asta e greșeala mea. Dar eu am spus curte și m-am gândit la Înalta Curte. Cu ei trebuie să faci o consultare înainte, cum e absolut normal. Și guvernul a făcut aceste consultări. N-a fost trimis. Deci nimeni nu a zis așa ceva nici ieri, când am vorbit de Curte. Eu la Înalta Curte m-am referit și la acea consultare”, a declarat Hunor.