Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Podu Roș: planurile pentru pasaje supraterane revin în discuția Consiliului Local Iași

  • octombrie 29, 2025
  • Diana Nechita

După aproape un deceniu de planuri și amânări, proiectul pasajelor supraterane din intersecția Podu Roș revine pe agenda Consiliului Local Iași.

Vineri, consilierii locali urmează să voteze o nouă actualizare a valorii investiției, estimată acum la peste 193 de milioane de lei — aproape triplu față de costurile calculate în 2018. Potrivit documentației, creșterea sumei este justificată de scumpirea materialelor de construcție, a energiei și a forței de muncă, precum și de modificarea cotei de TVA.

Proiectul prevede realizarea a două pasaje supraterane, fiecare cu o lungime de peste jumătate de kilometru, care vor prelua fluxurile de trafic de pe cele două Splaiuri ale Bahluiului. Scopul este de a reduce blocajele și de a fluidiza circulația într-una dintre cele mai aglomerate intersecții din Iași.

După aprobarea noii valori, Primăria intenționează să lanseze licitația pentru proiectarea tehnică, etapă care ar putea dura până la un an înainte de începerea efectivă a lucrărilor.