Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Undă verde pentru primul magazin IKEA din Iași

  • octombrie 13, 2025
  • Diana Nechita

IKEA România va construi la Iași cel de-al patrulea magazin din România: centrul comercial va fi edificat în complexul Mall Moldova. Autorizația de construire a fost emisă la începutul lunii octombrie 2025. Aria desfășurată a magazinului IKEA va trece de 16.000 mp, iar investiția se va ridica la 90 de milioane lei.

Beneficiarul actual al autorizației este Ermes Holding, firmă deținută de Prime Kapital, investitorul de la Mall Moldova. La mijlocul anului 2023, Ermes a încheiat cu IKEA un antecontract de vânzare-cumpărare pentru o suprafață totală de 5,2 hectare. Una dintre condițiile pentru perfectarea ulterioară a contractului viza obținerea autorizației de construire.

Lucrările autorizate vizează construirea unui centru comercial, în regim de parter și un etaj, cu următoarele facilități: drumuri de incintă și parcare, curte de livrare, mijloace publicitare, panouri fotovoltaice și instalații de căldură geotermale cu puțuri de mare adâncime, împrejmuire parțială, amenajări exterioare, parcări și amenajarea unui sens giratoriu.