Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Peste 159.000 de elevi încep luni Evaluarea Națională de clasa a VIII-a

  • iunie 22, 2025
  • Diana Nechita

Luni, 23 iunie, are loc proba scrisă la limba și literatura română de la Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a. Este prima probă și Ministerul Educației și Cercetării anunță că, potrivit datelor transmise de inspectoratele școlare județene, au fost înscriși pentru susținerea acestui examen peste 159.000 de absolvenți ai clasei a VIII-a.

Sunt cu 14.000 mai puțini decât erau înscriși în clasa a VIII-a în urmă cu 3 luni, la simularea de examen, când Ministerul Educației și Cercetării anunța că „sunt așteptați să participe peste 173.000 de elevi de clasa a VIII-a”. Asta înseamnă că 8,1% din această promoție fie nu participă la evaluarea națională, fie nu au terminat clasa a VIII-a.

Înscrierea la aceste probe este automată, se face de către secretariatele școlilor pentru toți absovenții, nu implică vreun demers de înscriere din partea părinților sau elevilor.