Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

RUȘINE ISTORICĂ! Poli Iași a retrogradat în Liga a 2-a după ce a fost învinsă de Metaloglobus București, echipa de pe locul 5 în eșalonul secund! Dragoș Huiban, coșmarul trupei din Copou. Concluziile lui Vasile Miriuță după retrogradarea rușinoasă cu Poli Iași

  • iunie 02, 2025
  • Narcis Pohoata

Lovitură de teatru la baraj! Metaloglobus, echipă de pe locul 5 în Liga 2, cu un buget echivalent cu salariile pe două luni ale Iașiului, a învins Politehnica Iași în retur cu 1-0 (0-0) și a reușit o promovare istorică în SuperLigă, cu 2-1 la general. Golul promovării a fost marcat de Dragoș Huiban, în minutul 86.

Ieșenii l-au făcut mare pe Gavrilaș. L-au luat la țintă pe portarul lui Zicu din toate pozițiile

Metaglobus a început mai bine meciul retur și în minutul 9 a irosit cea mai mare ocazie a primei reprize. După o aruncare de la margine, Dragoș Huiban, autorul golului egalizator din tur, a întors mai mulți adversari în careu și a șutat din lateral stânga, la colțul lung, dar Jesus Fernandez a intervenit salvator la un balon ce s-ar fi dus în plasa laterală.

Iașiul a echilibrat jocul, s-a instalat treptat în jumătatea adversă și a început să-l pună la încercare pe portarul Gavrilaș. După un șut din vole al lui Tailson pe lângă poartă (15), moldovenii l-au luat efectiv la țintă pe portarul lui Metaloglobus din toate pozițiile.

Gouet (26), Ștefanovic (27), Bordeianu (30) și Alin Roman (40) au cadrat din afara careului, însă de fiecare dată pe direcția portarului Gavrilaș, astfel că la pauză s-a intrat pe picior de egalitate. Până să intre la cabine, Iașiul a primit o grea lovitură, fundașul stânga Rareș Ispas accidentându-se grav în minutul 31, când și-a dislocat genunchiul după o ciocnire dură cu Kouadio.

Dragoș Huiban, coșmarul Iașiului

Deși era echipa de prima ligă, cotată cu prima șansă, Poli Iași a ieșit la fel de blazată de la cabine. Fără suflu, fără idei, cumva resemnată cu gândul retrogradării. Ștefanovici (62) l-a luat din nou la țintă pe portarul Gavrilaș, după care Metaloglobus a ratat o ocazie uriașă prin Milea (67, șut peste dintr-o poziție ideală).

Când toată lumea părea că așteaptă prelungirile, Metaloglobus a dat lovitura pe final, așa cum s-a întâmplat și în Copou. În același minut 86, prin același Dragoș Huiban. O minge lungă trimisă de Gavrilaș i-a căzut pe spate lui Mihai Bordeianu, Huiban a preluat în stânga, a trecut de staticul Bobben și l-a învins pe Jesus Fernandez cu un șut la colțul lung.

Eșec rușinos pentru Poli Iași, echivalent cu desființarea

Iașiul nu a mai avut forța nici măcar să ajungă în careu în ultimele minute, astfel că Metaloglobus a reușit o promovare istorică în prima ligă, de puțini scontată, probabil nici de către oficialii echipei. Cu un buget de aproape jumătate de milion de euro, cam cât cheltuie Poli Iași în două luni pe salarii, Metaloglobus a dat marea lovitură și a reușit una dintre marile surprize din istoria recentă a fotbalului românesc.

De cealaltă parte, Iașiul se desparte în cel mai rușinos mod cu putință de prima ligă. Și sunt șanse mari ca returul cu Metaloglobus să fie chiar ultimul joc oficial al grupării din Copou. Cu datorii de milioane de euro, fără banii din drepturile TV, trupa din Copou este în pragul desființării.

(Narcis POHOAȚĂ)