Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Becali spune că funcția de premier trebuie să revină Partidului Social Democrat

  • mai 29, 2025
  • Diana Nechita

Gigi Becali a declarat după consultările de la Palatul Cotroceni, că funcţia de premier ar trebui să revină Partidului Social Democrat, având în vedere că acesta a câştigat alegerile parlamentare.

„Ca să nu fie discuţii şi probleme şi certuri: să dea primul ministru de la partidul care a câştigat alegerile parlamentare. O să fie cineva, probabil, care o să speculeze: ‘Sistemul l-a pus’. Bine, măi, m-a pus sistemul. Bun, dar că vrem noi sau nu vrem, nu am înghiţit PSD-ul ăsta, dar ei au oameni care pot conduce. Se supără PNL? Sunt mai apropiat de PNL. Dar se supără degeaba. Că ei au oameni care pot să scoată situaţia asta. Poate e mai bine aşa: un premier tehnocrat, ca să nu mai fie certuri. Mai bine, ca să fie pace. E mai bine aşa”, a declarat presei George Becali.

El a menţionat că i-a transmis preşedintelui Nicuşor Dan că o nominalizare a lui Ilie Bolojan pentru funcţia de prim-ministru poate fi făcută doar în urma consultărilor cu partidele şi „conform” Constituţiei.