Fritz, după consultările de la Cotroceni: USR și PNL au împreună mai mulți parlamentari decât PSD și noi îl propunem pe Ilie Bolojan premier
Președintele interimar al USR, Dominic Fritz, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă susținută după consultările de la Cotroceni, că USR și PNL au împreună mai mulți parlamentari decât PSD și îl propun pe Ilie Bolojan pentru funcția de premier.
Fritz s-a pronunțat împotriva creșterii de taxe ca primă măsură de reducere a deficitului:
„Înainte să creștem TVA cu un punct și să câștigăm 7 mld de lei, haideți să tăiem sporul de antenă și câștigăm 6 mld de lei și mai sunt și altele. După ce tăiem absolut tot și tragem linie și vedem că ne mai lipsesc bani, abia atunci să vorbim despre creșteri de taxe.”
Dominic Fritz a mai spus că USR este de acord cu concedierile „acolo unde aparatul bugetar e supraponderal, unde sunt instituții care nu au efect real asupra calității vieții cetățenilor, cei care lucrează acolo trebuie să-și caute altă menire și să fie productivi altundeva … Acolo unde cineva stă în birou și joacă Candy Crush pe banii statului, acolo trebuie să închidem”.