Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Brașov: Inundații și pagube în 5 localități, mesaje RO-Alert transmise

  • mai 27, 2025
  • Diana Nechita

Județul Brașov se confruntă cu efectele codului roșu hidrologic. Pompierii au intervenit cu motopompe pentru evacuarea apei din locuințele și curțile inundate.

Bilanțul intervențiilor din ultimele ore arată pagube în cinci localități: la Zizin au fost inundate 2 curți, la Purcăreni 3 beciuri, la Teliu 2 curți și o locuință, la Făgăraș o curte, iar la Stupini 2 curți și 3 grădini.

Echipajele ISU continuă intervențiile pentru evacuarea apei din gospodării în Stupini, Timișu de Jos și Dumbrăvița, unde situația rămâne critică.

Cel mai grav afectate sunt localitățile de pe râurile Homorod și Tărlung. Codul roșu vizează Dumbrăvița, Hălchiu, Crizbav și Feldioara pe râurile din bazinul Homorod, precum și Tărlungeni și Săcele pe râul Tărlung, unde sunt posibile inundații severe.

Trei mesaje RO-Alert au fost transmise către populație, avertizarea cod portocaliu pentru bazinul Olt fiind valabilă până marți la ora 12:00.