George Simion a publicat un mesaj video numit „Discurs Președinte”
George Simion, liderul AUR, și-a exprimat nemulțumirea față de discursul susținut de Președintele României Nicușor Dan în fața Parlamentului. Într-un videoclip postat pe pagina sa de Facebook, filmat din biroul personal, în fața unui pupitru asemănător celui prezidențial, Simion a transmis un mesaj vehement despre starea actuală a României și direcția greșită în care, în opinia sa, se îndreaptă statul român.
„Astăzi avem un stat debusolat, blocat între corupție, birocrație și abandon, condus de marionete care nici măcar un discurs nu pot ține”, a declarat George Simion, criticând în mod direct prestația lui Nicușor Dan, fără a-i rosti explicit numele.
Discursul lui George Simion a inclus mai multe teme de interes public, de la demnitatea funcționarilor publici și potențialul creativ al poporului român, până la susținerea structurilor de ordine și securitate.
„Mi-ar fi plăcut ca astăzi cineva să spună funcționarilor publici că avem o viziune pentru ei, că demnitatea lor trebuie să revină”, a afirmat liderul AUR, subliniind lipsa unei direcții clare pentru administrația publică.