Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Kelemen Hunor: Mă bucur că exit-poll-urile arată că Nicuşor Dan a câştigat alegerile prezidenţiale, este foarte important acest mesaj

  • mai 18, 2025
  • Diana Nechita

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, s-a declarat, duminică seară, bucuros de rezultatele exit-poll-urilor la alegerile prezidenţiale, dar a arătat că trebuie aşteptată numărătoarea voturilor, mai ales a celor din diaspora.

„Mă bucur că exit-poll-urile arată că Nicuşor Dan a câştigat alegerile prezidenţiale, este foarte important acest mesaj, după o campanie extrem de lungă şi trebuie să aşteptăm numărătoarea voturilor şi sper ca acest rezultat va rămâne. Ştim (…) în diasporă, acum două săptămâni, care a fost rezultatul şi sper la un rezultat mai echilibrat acum şi sper ca în cazul lui Nicuşor Dan, în ţară se va păstra rezultatul. A fost o prezenţă foarte mare astăzi la alegerile prezidenţiale, ceea ce va da o legitimitate puternică noului preşedinte”, a spus Kelemen Hunor, transmite Agerpres.