Au început testele PISA. Mai mult de 10.000 de elevi români sunt evaluați la nivel internațional
Au început testele PISA în peste 90 de țări, inclusiv în România, În jur de 10.000 de elevi de 15 ani, împreună cu părinții lor și o parte dintre profesori au fost selectați aleatoriu pentru o radiografie independentă a sistemului de învățământ.
Adolescenții au de rezolvat și exerciții de limba engleză pe lângă alte probleme bazate pe ce au studiat la diverse materii, însă care arată, de fapt, cum se descurcă tinerii în viața curentă.
La precedenta ediție a testării PISA, elevii români au ieșit pe locul al doilea de la coadă, după Bulgaria, între colegii din Uniunea Europeană. Aproape jumătate nu înțeleg ce citesc, ce văd în online sau ascultă într-un documentar.
Testarea din acest an a început cu câteva îmbunătățiri majore față de sesiunea precedentă. Eșantionul de test a fost extins cu 50%, așa că peste 10.000 de copii de 15 ani au fost selectați din 300 și ceva de școli de la țară și din orașe. Pe lângă lectură, matematică și științe sunt introduse în premieră subiecte de limba engleză și învățare digitală. Testarea în sine se dă în două reprize, în aceeași zi, iar la final elevul răspunde la un chestionar despre cum se raportează la școală. Totul durează 4 ore.