Orașul socialist, provocarea lansată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului

Instituția a demarat un proiect complex intitulat „Uzina de vise, urbanul socialist”. Mai mult decât simple spații de locuire, orașele au fost laboratorul unor mari proiecte politice și economice, scena unor schimbări sociale profunde dar și a unor forme de rezistență și adaptare. Ștefan Bosomitu, cercetător la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc spune că speră ca acest demers să ducă la elaborarea unor politici publice astfel încât tinerii să aibă o imagine reală despre viața într-un oraș socialist. De ce „Uzina de vise, urbanul socialist”?

Trebuie să avem în vedere faptul că orașul socialist este o prezență cât se poate de reală în viața noastră de zi cu zi. Pentru că moștenirea socialistă e puternic grevată în tot ceea ce înseamnă urbanul de astăzi. Asta ar fi o primă chestiune de la care am plecat. Orașul socialist a reprezentat un element esențial al proiectului de modernizare socialistă.

În cadrul acelui proiect de reconstrucție postbelic, transformat de regimul comunist într-un proiect de modernizare de tipul socialist, orașul a reprezentat un element esențial. De ce? Pentru că, dincolo de ceea ce a presupus refacerea infrastructurii urbane afectată de mersul războiului regimul comunist a imaginat o dezvoltare urbană care era necesară pentru a susține proiectele de industrializare foarte rapidă pe care le avea în vedere. Orașul a fost investit și cu un scop ideologic.

A devenit și un element foarte important al narațiunilor propagandistice ale regimului pentru că reflecta într-o manieră extrem de clară și vizibilă procesul acesta de deconstrucție și de reconstrucție. Practic, orașul devine un element cheie al unui șantier de construcție a socialismului. Un șantier, desigur, imaginat.

Devine un element esențial inclusiv la nivelul culturii pop culture, să spunem așa. Nu prea exista dar putem vorbi de o cultură cotidiană. Vreau aici, așa, într-un registru, să zicem, ceva mai ludic, să amintesc faptul că în anii ’60 cea mai celebră melodie care circula pe România era cea lui Trio Grigoriu Macarale. Vorbea tocmai despre acest proces de construcție permanentă.

Care sunt temele pe care le-ați ales? Urbanizarea și sistematizarea socialistă? Arhitectura și dezvoltarea industrială?

Avem în vedere procesele sociale generate de acest proiect de dezvoltare urbană. Orașul generează procese sociale ample care modifică la nivel societal România în timpul regimului comunist.

Cel mai relevant exemplu în această perspectivă îl reprezintă procesul de migrație a populației de la sate către oraș. E vorbade o migrație forțată. Nu e nimic natural în acest proces social. De aici și transferul acesta de practici din mediul rural către urban.

Foarte important din perspectiva demersului nostru este faptul că orașul socialist a fost catalizatorul unor forme de control social. Pentru că dincolo de toată această imagine de dezvoltare, de planificare urbană, de construcție, de arhitectură, de locuire, orașul a fost și scena unor abuzuri ale autorităților.

Avem proiectul, poate cel mai elocvent. Proiectul de sistematizare urbană care a permis construcția Casei poporului. Palatul Parlamentului de astăzi. A însemnat distrugerea unui întreg cartier.

Oamenii au fost relocați, li s-au dărămat casele. Într-un proiect care, desigur, în multe privințe poate fi perceput ca un abuz a autorităților față de oameni.

Dar este urbanul și un spațiu al rezistenței? A existat rezistență?

Da, desigur. Problema poate fi abordată și în această perspectivă, din perspectiva practicilor cotidiene, din perspectiva locuirii. Au existat și evoluții alternative. În sensul în care populația intră în dialog cu autoritățile și toate aceste mici tensiuni generează și evoluții care nu sunt tot timpul lineare.

Orașul poate fi imaginat din această perspectivă, a griului, a cenușiului, a raționalizării bunurilor de consum. Care generează tot felul de realități cum ar fi cozile, lipsa alimentelor din magazine și așa mai departe. Sunt diferite tehnici și strategii de supraviețuire a populației în acest context al penuriei bunurilor de larg consum.

Ce ar schimba în percepția tinerilor? Vă reamintesc că anul trecut un sondaj arăta că un procent mare nu ar fi deranjat de o dictatură.

Tinerii nu știu nimic despre orașul socialist, mulți dintre ei.

Asta ar fi o miză. Noi am vrea să coagulăm și să încercăm să creăm un hub de cunoaștere sau un hub de dezvoltare a unor proiecte ce ar putea deveni politici publice. În acest sens e necesar un dialog. Dar un dialog care să fie dus între istorici, între arhitecți, între urbaniști, sociologi, antropologi și așa mai departe.

E necesară o abordare pluri și transdisciplinară. E foarte important să găsim modalități pe care să memorializăm și să muzeificăm moștenirea aceasta socialistă pe care o vedem. Noi o vedem, tinerii nu o văd.

Orașul poate deveni un muzeu în aer liber pentru a edifica publicul referitor la aspecte esențiale legate de perioada comunistă.

sursa foto_pagina de facebook Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului