Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

DREPT acuză AEP că a scurs „ilegal” un document despre Nicușor Dan

  • aprilie 25, 2025
  • Diana Nechita

Partidul DREPT a anunțat că va depune plângere penală la DNA împotriva AEP pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi divulgare de informaţii nedestinate publicării, anunţă liderul formațiunii politice.

Plângerea vizează apariţia în presă a unui document nesemnat, neverificat şi neasumat oficial de către AEP, cu scopul vădit de a afecta imaginea candidatului independent Nicuşor Dan. Documentul în cauză a fost transmis presei cu încălcarea procedurilor legale şi înainte de expirarea termenului de 15 zile pe care legea îl prevede pentru transmiterea unui răspuns din partea candidatului.

”Dacă acel document ar fi fost real, ar fi fost semnat, asumat şi prezentat în mod oficial. Faptul că a fost scurs în presă sub forma unui draft nesemnat, în afara cadrului legal, arată clar că scopul nu era acela de a clarifica, ci de a discredita. Asta nu e transparenţă – e o manevră politică de campanie. Iar acest lucru este penal”, susţine Vlad Gheorghe, liderul Partidului DREPT.

În loc să se conformeze obligaţiilor legale de imparţialitate şi echidistanţă, AEP – instituţie controlată în continuare politic, în ciuda plecării lui Toni Greblă – pare să fi ales rolul de instrument de campanie împotriva unui candidat independent, precizează el.