A fost respinsă ultima contestație depusă în cazul viitorului Spital Integrat de Boli Respiratorii de la Iași
Autoritatea de soluționare a contestațiilor a respins și ultima contestație depusă în cazul viitorului Spital Integrat de Boli Respiratorii de la Iași.
Președintele Consiliului Județean, Costel Alexe, a precizat că se așteaptă rezultatul de la cererea de finanțare depusă la Ministerul Fondurilor Europene și ulterior va fi emis ordinul de începere a lucrărilor.
Viitorul spital clinic integrat de boli respiratorii din Iaşi va fi construit in Bucium printr-o asociere de firme. Noua unitate va prelua activitatea a patru corpuri de cladire unde sunt internati pacientii cronici sau urgentele medicale. Intreaga investitie este de 100 milioane de euro si le va asigura pacientilor conditii europene.
Bolile respiratorii vor beneficia de o infrastructură spitalicească de ultimă generație în Iași. Unitatea va avea o capacitate de 350 de paturi, dintre care 320 vor fi destinate spitalizării continue, 10 pentru spitalizarea de zi și 20 pentru Terapie Intensivă. Unitatea medicală va include șase secții, printre care și una pentru pneumologie pediatrică.