Un ieșean a fost mușcat de o vipera în zona Voroneț
Un bărbat din judeţul Iaşi a fost muşcat de o viperă în timp ce îşi petrecea vacanţa de Paşte în zona Voroneţului.
Bărbatul de 53 de ani s-a dus să petreacă sărbătorile pascale la o pensiune din Voroneţ. Atunci când a vrut să prindă şarpele de cap, vipera l-a muşcat de degetele de la mâna stângă.
Speriată, familia a sunat la serviciul 112 pentru a cere ajutor medical. Iniţial a fost dus la Spitalul din Gura Humorului, dar ulterior a fost transferat la Spitalul Judeţean din Suceava. Aici, ieşeanul a ajuns în stare de şoc.