Nimeni nu se salvează singur!

Este un mesaj care apare în autobiografia Papei Francisc care a fost publicată la începutul acestui an. Autobiografia scrisă împreună cu Carlo Musso, este prima scrisă de un Suveran Pontif în istorie, incluzând amintiri narate, anecdote, fotografii și elemente oferite personal cititorilor. Preotul Adrian Blăjuță, Dieceza Romano-Catolica de Iași, Director al Oficiului pentru Comunicații Sociale, spune că autobiografia Papei Francisc este o lecție de viață. Interviul cu preotul Adrian Blăjută a fost realizat înaintea morții Suveranului pontif. L-a surprins titlul autobiografiei Papei Francisc, Speră? Preotul Adrian Blăjuță, Dieceza Romano-Catolica de Iași, Director al Oficiului pentru Comunicații Sociale.

 Noi, în Biserica Catolică, suntem într-un an jubiliar, 2025, și tocmai de-a lungul acestui an suntem însoțiți de acest motto, Pelerini ai Speranței. Și Papa Francisc a dorit să dedice acest an jubiliar Speranței. Și clar că atunci când am văzut titlul, am făcut legătura cu această dorință a Papei și credeam că rezumă practic tot ce găsim în această carte autobiografică, speranța aceasta care trebuie să ne însuflețească și să putem să mergem înainte.

Bineînțeles, Papa dezvoltă în carte tocmai acest mod, cum putem să mergem înainte. Și dacă vorbim așa ca o prezentare, nu vom găsi niște înșiruiri de evenimente sau note, înșiruiri de ani, de momente, dar vom vedea multe gânduri ale Papei referitoare la diferitele teme pe care le vom găsi în carte și bineînțeles în momentele din viața sa, făcând referință la momentele din viața sa.

Speră, într-un an greu pentru întreg globul, dacă ne uităm la scena politică, nu uităm războiul din Ucraina. Este această carte, într-un fel sau altul, și un colac de salvare pentru cei care uneori își pierd speranța?

Tocmai asta ne-a transmis și Papa Francisc și vom descoperi teme extraordinari de grele pentru societatea în care trăim, războaiele care sunt încă în această perioadă și multe, perioada pandemiei, perioada imigrației, sau mai bine zis, care continuă, nu doar că s-a încheiat, sunt multe astfel de teme dificile pe care Papa le tratează și tocmai arată în ciuda atâtor dificultăți pe care le avem, atâtor probleme pe care le are societatea, lumea în care trăim, avem această speranță pentru că nu suntem niciodată singuri și ne amintește cine este speranța noastră, este Dumnezeu. O temă care ne însoțește mult de-a lungul acestei cărți este tocmai să nu uităm rădăcinile, să nu uităm istoria, să învățăm din ele, dar să nu fim ancurați în trecut, dar trebuie să avem privirea îndreptată spre viitor, pentru că nimeni nu se salvează singur.

Amintește și de momentele în care Domnia sa consideră că a greșit atunci când femeia care făcea curățenii în casa tatălui său a avut prima dată să-l vadă și i-a zis secretarului spune că nu sunt aici, i-a părut atât de rău, dar a regăsit-o după 10 ani și i-a dăruit o cruciuliță pe care o poartă tot timpul și o scoate doar seara. 

Descoperim iarăși simplitatea Papei Francisc, că nu este, să zicem, frică să vorbească despre lucrurile acestea, despre păcatele, dintre greșelile pe care el zice că le-a făcut. Și ne prezintă această remușcare, că este important să ai această remușcare.

Papa insistă asupra faptului că să fii conștient că ești păcătos e un lucru foarte normal. Problema este atunci când ești mândru și el spune că este cel mai mare viciu sau cea mai mare greșeală, cel mai mare păcat, să fii mândru și să nu recunoști că ești păcătos și că ai nevoie de iertarea lui Dumnezeu și de milostivirea lui Dumnezeu despre dragostea lui Dumnezeu, pentru că asta este milostivirea. Și o altă temă foarte importantă este tocmai această milostivire pentru care a dedicat și un an, 2016, în Biserica Catolică și Papa ne amintește tocmai despre acest lucru.

Cum v-a schimbat această carte, dacă v-a schimbat? 

Sunt aceste mărturii de viață și, sincer, m-am regăsit și eu, pentru că m-am văzut și eu în momentul zbuciumului de a alege calea preoție, de exemplu, sau de a alege să merg înainte și să-mi fac o familie sau să lucrez într-un domeniu care nu are de-a face cu preoția. M-am văzut în momentele decisive din viața mea și, la fel, m-am recunoscut în Papa Francisc, sigur, păstrând proporțiile, m-am recunoscut un om care a fost binecuvântat de Dumnezeu, spre care și-a îndreptat milostivirea și iubirea lui Dumnezeu. Și am văzut cum a fost purtat de mână, putem să spunem, de Sfânta Fecioară Maria, pentru care are o devoțiune deosebită și am redescoperit poate mai mult cât de mult ne iubește Sfânta Fecioară Maria, ceea care este mama Iisus Hristos și este mama noastră.

 

Și să nu-mi fie frică, asta ne arată Papa Francisc, în ciuda problemelor, în ciuda păcatului pe care îl avem, în ciuda greutăților pe care le întâmpinăm în viață, să nu ne fie frică, să riscăm și să primim viața nu de pe canapea sau nu de pe balconul vieții noastre, dar să ne ridicăm și să ne implicăm. Pentru că cine nu riscă, pierde și moare. Cine riscă, cine se implică, cine își pune viața, chiar și în pericol uneori, acela câștigă.