Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Căpitanii lui Poli Iași sunt optimiști că echipa se poate salva de la retrogradare și fără baraj. Alin Roman: ”Acesta este obiectivul meu”. Mesaj ferm pentru galerie: ”Echipa este a lor, nu a noastră”. Mihai Bordeianu: ”Nu a fost ușor să te antrenezi patru luni zi de zi și să nu câștigi niciun meci”

  • aprilie 01, 2025
  • Narcis Pohoata

Iașiul respiră! După 13 etape în care a stat doar pe loc de baraj sau chiar direct retrogradabil, Poli a scos capul din zona roșie în urma victoriei din Copou cu UTA Arad, scor 4-0 (3-0). A fost nu doar cel mai clar succes al moldovenilor din acest sezon, ci din ultimii șase ani, precedenta victorie cu 4-0 datând din mai 2019.

Alin Roman crede că Poli se poate salva direct de la retrogradare

Iașiul și-a făcut meciul ușor după ce a marcat rapid, în chiar minutul 5, prin Alin Roman, cel mai bun jucător de pe teren în partida cu UTA. Decarul Politehnicii, al doilea cel mai bun pasator din Superligă, după Claudiu Petrila (Rapid), este de părere că Iașiul se poate salva de la retrogradare chiar și fără baraj. Acesta spune că rezultatele bune din ultima perioadă sunt rodul firesc al muncii din ultima perioadă.

”Am mai avut scoruri din acestea în Liga 2, dar pentru mine, sincer, nu contează cu câte goluri diferență câștigăm, noi vrem să dăm unul mai mult decât adversarul și să luăm punctele. Asta contează cel mai mult. Disciplina, antrenamentele bune, pregătim bine meciurile și continuitatea în rezultate, acestea cred că sunt secretele de până acum. Dar mai este drum lung până a ne salva direct de la retrogradare. Pentru că eu asta îmi doresc. Obiectivul meu personal este să ne salvăm direct, fără baraj. Am spus-o și o spun în continuare, eu sunt optimist de felul meu. Chiar dacă antrenorii, conducerea zic altceva (n.r. primul obiectiv este evitarea ultimelor două locuri), eu sper și cred că ne salvăm direct”, a declarat Alin Roman.

Mesajul transmis galeriei Iașiului: ”Echipa este a lor. Să vină să susțină echipa”

”Creierul” de la mijlocul terenului al Politehnicii le-a transmis suporterilor să vină în număr cât mai mare la meciurile din play-out, pentru a ajuta echipa să-și îndeplinească obiectivul.

”Noi, jucătorii, avem contract un an, doi, poate jumătate de sezon. Dar echipa este a ieșenilor. Trebuie să rămână pentru ei în Liga 1, iar ei ar trebui să vină în număr cât mai mare la stadion, să ne susțină, să ne împingă de la spate, pentru că avem nevoie. I-am simțit la Liga 2 aproape pe cei din galeria veche și îi așteptăm în continuare, pentru că echipa este a lor. Nu este a mea. Mie mi se termină contractul, poate semnez prelungirea, poate nu, dar echipa le rămâne lor. Și trebuie să vină la meciuri”, a punctat Alin Roman, care a dezvăluit refrenul preferat de jucători în ultima perioadă: ”Cântăm și noi în vestiar după fiecare meci ”Să vină banii la băieți, dar avem încredere în conducători. Ne-au promis ceva și eu cred că se vor rezolva problemele”.

Mihai Bordeianu: ”Nu a fost ușor să te antrenezi patru luni zi de zi și să nu câștigi niciun meci”

La rândul său, căpitanul Mihai Bordeianu, cel care a bifat împotriva Aradului meciul 250 în prima ligă, spune că lui și colegilor săi nu le-a fost deloc ușor în cele patru luni de ”secetă” în care echipa nu a câștigat niciun meci.

”După furtună, a venit și soarele pe strada noastră și lucrurile au intrat pe o pantă ascendentă, am legat mai multe meciuri fără să pierdem. E foarte important! Gândiți-vă că au fost patru luni în care nu am câștigat un meci. Și totuși am venit zi de zi la antrenamente, nu a fost ușor. Acum va trebui să venim cu mai mare plăcere, să muncim, să fim conștienți că vor fi șapte meciuri în care noi va trebui să asigurăm menținerea în prima ligă, fără baraj”, spune Mihai Bordeianu.

Poli Iași a învins UTA Arad, duminică, în Copou, cu scorul de 4-0, în etapa a 2-a a play-out-ului și urcat pe un loc salvator (5), cu 20 de puncte. În următoarele două runde, ieșenii vor juca în deplasare cu două echipe aflate mai jos în clasament, Oțelul Galați (locul 7) și Gloria Buzău (locul 10).

(Narcis POHOAȚĂ)