Stadionul din Copou, ultimul popas al legendei Politehnicii Iași. Sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Vasile Simionaș va fi depus la Stadionul Emil Alexandrescu

Zi neagră pentru fotbalul ieșean! Vasile Simionaș, fostul mare fotbalist și antrenor al Politehnicii Iași, a încetat din viață, miercuri dimineață, la vârsta de 74 de ani, răpus de o boală incurabilă cu o evoluție galopantă.

Trupul neînsuflețit al lui Vasile Simionaș va fi depus la Stadionul Emil Alexandrescu

Legendarul fotbalist cu aproape 500 de meciuri în tricoul Politehnicii Iași, 359 dintre ele pe prima scenă, va fi înmormântat sâmbătă, 22 martie, la ora 12.30, la Cimitirul Sfinții Petru și Pavel din Iași. Înainte de a fi condus pe ultimul drum, sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Simi, așa cum îl alintau suporterii, va fi depus pe gazonul Stadionului Emil Alexandrescu. În tot acest timp, pe tabela electronică a arenei din Copou vor rula imagini cu Vasile Simionaș în tricoul formației ieșene.

”În urma unei discuții pe care am avut-o cu familia, din respect pentru toți suporterii care l-au iubit, am decis ca ultimul popas al marelui fotbalist și antrenor Vasile Simionaș să fie la stadionul pe care l-a iubit atât de mult. Astfel, sâmbătă, 22 martie, între orele 9 și 11.30, sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Simi va fi depus la Stadionul Emil Alexandrescu, pe teren, iar cei care vor să-și ia rămas bun de la el sunt așteptați la arena din Copou”, a declarat managerul executiv al clubului ieșean, Florin Briaur.

Suporterii ieșeni pot semna în cartea de condoleanțe

Până sâmbătă, suporterii ieșeni îi pot aduce un omagiu lui Vasile Simionaș la altarul amenajat în memoria legendei clubului din Copou. La intrarea în tribuna oficială se află tabloul lui Vasile Simionaș, iar suporterii pot veni să aprindă lumânări. De asemenea, începând de joi dimineață, cei care vin la arena din Copou vor putea semna în cartea de condoleanțe, la tribuna oficială.

Aproape 500 de meciuri jucate pentru Poli Iași

Născut pe 16 noiembrie 1950, la Iași, Vasile Simionaș nu a fost doar fotbalist și antrenor la Politehnica, ci și președinte. A evoluat la clubul din Copou între anii 1968 și 1984, bifând aproape 500 de partide. Dintre acestea, 359 au fost pe prima scenă, unde Simi a marcat 42 de goluri.

Ca antrenor, Vasile Simionaș a pregătit formațiile Politehnica Iași, CSM Suceava, Farul Constanța, Dacia Unirea Brăila, Astra, FCM Bacău și Oțelul Galați cu formația de la Dunăre reușind cele mai bune performanțe, inclusiv participări în cupele europene.

”Am avut oferte de la Dinamo, Steaua, Rapid, Universitatea Craiova, dar nu m-am putut despărți de acest loc minunat”

Într-un fragment din cartea ”Istorie şi istorii în Copou”, scrisă de Vasile Arhire, apărută la Editura Junimea, în 2018, Vasile Simionaș spunea că nu a putut niciodată să părăsească arena din Copou, deși a fost ofertat de multe echipe de top din România.

”Mi-a plăcut tricoul cu numărul 10. Poate și pentru că la școală mă învățasem cu nota 10. Marele jucător brazilian Pelé, care făcea furori în vremea aceea și care mi-a plăcut foarte mult, purta echipamentul pe care avea inscripționat același număr. Din copilărie și adolescență mi-am format o atitudine de lider. Când am ajuns la seniori, mi-am dorit să mă număr printre cei mai buni jucători și apoi chiar să coordonez jocul echipei. O misiune deloc simplă, dar nu ai ce face. Ţi-o asumi și te mobilizezi. Postura aceasta cerea multă concentrare, pliată, desigur, pe o disponibilitate nativă.

În viața mea nu m-am gândit să plec din Iași. Cât am fost jucător, am avut oferte de la Dinamo, Steaua, Rapid, Universitatea Craiova, dar nu m-am putut despărți de acest loc minunat. „Rămășcanule!” îmi strigau uneori ironic coechipierii sau suporterii. Eu le arătam buletinul de identitate pe care scria: locul nașterii – Iași. Un oraș superb, plin de istorie și pitoresc. Nu o spun doar eu, o spun mai toți românii și străinii care vin aici. Iorga i-a îndemnat atât de plastic pe concetățenii noștri să poposească pe cele șapte coline”, spunea Vasile Simionaș în cartea ”Istorie şi istorii în Copou”.

(Narcis POHOAȚĂ)