Lucrări la depozitul ecologic Țuțora. În 2024, un incendiu a distrus stația de tratare
Stația de tratare mecano-biologică a deșeurilor de la Țuțora a fost distrusă în totalitate de incendiul din toamna anului 2024. Informația apare într-o documentație a concesionarului care solicită aviz pentru amenajarea unei stații cu caracter temporar – lucrările ar urma să dureze doar 2 luni odată ce proiectul va fi autorizat.
Potrivit documentației consultate de APIX.ro, proiectul este necesar pentru continuarea activității de tratare mecano-biologică a deșeurilor pentru o perioadă limitată de timp, în condiții excepționale generate de efectele incendiului care s-a produs în luna octombrie 2024.
Proiectul prevede realizarea unei linii tehnologice temporare pentru tratarea mecanică a deșeurilor municipale colectate în amestec și amenajarea în incintă a unei zone de compostare prin procedee aerobe a deșeurilor în brazde acoperite.
Stația de tratare mecano-biologică va avea o suprafață utilă de 23.500 mp și va cuprinde hala de tratare mecanică (3.200 mp), hala de tratare biologică (8.500 mp), o zonă de rafinare (400 mp) și o hală de maturare (11.300 mp).