Măsuri sporite de securitate la protestul lui George Simion și Călin Georgescu
Jandarmeria Capitalei a anunţat, sâmbătă, că vor fi măsuri sporite de securitate la protestul organizat în București de liderul AUR, George Simon, şi susţinut de Călin Georgescu. Numeroși susținători au fost prinși înarmați la precedentele proteste.
„Pentru astăzi (sâmbătă – n.r.), un reprezentant al unui partid parlamentar şi-a asumat în cadrul Comisiei de avizare a adunărilor publice din Primăria Municipiului Bucureşti o adunare publică e protest, scopul declarat fiind: protestul împotriva deciziei Curţii Constituţionale privind anularea turul doi al alegerilor şi revenirea cursul democratic şi constituţional. De asemenea, în acelaşi context, o persoană publică ce a candidat la alegerile prezidenţiale în anul 2024 a făcut un îndemn pentru prezenţa unui număr mare de cetăţeni la această adunare publică. În acest context, având în vedere incidentele provocate de unii participanţi la ultimele manifestaţii, constând în forţarea şi provocarea cordoanelor de jandarmi, subliniem faptul că Jandarmeria Capitalei, împreună cu celelalte autorităţi, va lua măsuri sporite de securitate pentru prevenirea oricăror incidente în planul ordinii şi siguranţei publice”, a declarat Alexandru Iacob, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei.