Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Germanii ies astăzi la urne, în mijlocul unei crize. Cine ar putea să îl înlocuiască pe Olaf Scholz

  • februarie 23, 2025
  • Diana Nechita

În sondaje, CDU/CSU au în jur de 30% din voturi, în timp ce AfD ar urma să iasă pe locul doi cu aproximativ 20% din voturi. Social democrații lui Scholz sunt cotați abia cu a treia șansă, obținând în medie aproape 16% din voturi. Pe următorul loc se află Verzii cu 13%, în timp ce liberalii și BSW se vor lupta să obțină minimul de 5% ca să intre în parlament, potrivit The Guardian. Die Linke a urcat în sondaje în ultimele luni și ar putea strânge în jur de 7% din voturi, conform mediei rezultatelor obținute în sondaje.

Dacă CDU/CSU și SPD se aliază în formarea noului guvern, nu este sigur că acestea ar obține majoritatea; sondajele arată că ar avea 48% din locuri în parlament. Dacă, însă, liberalii sau Alianța Sahra Wagenknecht nu obțin minimul de 5%, locurile lor ar fi distribuite în mod proporțional celorlalte partide care au depășit pragul minim, ceea ce ar deschide calea pentru o alianță între partidul actualului cancelar – Olaf Scholz – și cel al politicianului cu cele mai mari șanse să devină următorul cancelar al Germaniei, Friedrich Merz.

Campania xenofobă a AfD a rezonat cu alegătorii după trei atacuri mortale comise de migranţi. Vineri, poliţia a anunţat că a arestat un refugiat sirian suspectat de un atac cu cuţitul la Memorialul Holocaustului din Berlin. Toate celelalte partide germane au exclus posibilitatea de a colabora cu AfD într-o coaliţie – un aşa-numit „zid de protecţie” criticat de vicepreşedintele SUA, JD Vance, la Conferinţa de Securitate de la München săptămâna trecută.

Partidul care obține cele mai multe voturi va nominaliza un candidat pentru postul de cancelar, iar noul parlament va vota. Candidatul trebuie să obțină o majoritate absolută pentru a deveni noul lider al țării.

Liderul CDU, Merz, a promis, printre altele, că va opri valul de imigranți ilegali, va aborda problema infracționalității în cel mai dur mod cu putință și va da înapoi procesul legalizării consumului de marijuana.