Primul decret și prima numire făcută de președintele interimar Ilie Bolojan
Ilie Bolojan a semnat un prim decret în noua sa calitate de președinte interimar al României, decretul fiind unul de numire în funcția de consilier prezidențial a Luminiței Odobescu. Aceasta a mai deținut această funcție și în ultimul mandat al lui Klaus Iohannis.
„Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a semnat miercuri, 12 februarie 2025, decretul pentru numirea în funcția de Consilier Prezidențial a doamnei Luminița-Teodora Odobescu, la data de 13 februarie 2025”, se spune în comunicatul Administrației Prezidențiale.
Luminiţa Odobescu a fost ministru al Afacerilor Externe în primul guvern Ciolacu, în intervalul 15 iunie 2023 – 23 decembrie 2024. După încetarea mandatului de la MAE, Marcel Ciolacu a numit-o, pe 14 ianuarie, consilier de stat la Guvern.
Luminiţa-Teodora Odobescu (52 de ani) este diplomat de carieră. Între anii 2002 şi 2007 a deţinut diverse poziţii în cadrul Reprezentanţei Permanente a României la Uniunea Europeană – Bruxelles, gestionând o serie de capitole în cadrul negocierilor de aderare a României la UE (energie, uniune economică şi monetară, taxare, comerţ, etc.).
După semnarea Tratatului de aderare a României la UE, Luminiţa Odobescu a asigurat coordonarea şi pregătirea reuniunilor Comitetului Reprezentanţilor Permanenţi Adjuncţi (COREPER I), participând, în paralel, la o serie de grupuri de lucru ale Consiliului şi Comisiei Europene.