Platformele ghiseul.ro şi SEAP sunt în continuare nefuncționale
Autoritatea pentru Digitalizarea României a anunţat, miercuri, că platformele proprii sunt în continuare nefuncţionale, iar termenul de remediere a defecţiunilor este mai mare decât cel estimat iniţial.
Se estimează că la ora 18.00 platformele SEAP, PCUE, SIAE şi GHIŞEUL.RO vor funcţiona.
”Având în vedere inconsistenţele din data de 11.02.2025 ale infrastructurii tehnice de la sediul secundar al Autorităţii pentru Digitalizarea României din strada Italiană nr. 22, vă informăm că, pentru respectarea principiului tratamentului egal şi asigurarea nerestricţionată a accesului la procedurile de achiziţie publică, toate procedurile online cu data limită de depunere 11-12.02.2025 ora 15:00, precum şi fazele finale de licitaţie electronică cu date limită de depunere 11.-12.02.2025 ora 16:00, se amână pentru data de 13.02.2025, la aceleaşi ore de închidere”, a transmis ADR, potrivit News.ro.