Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Amplu protest al sindicaliștilor de la Romsilva în fața Ministerului Mediului

  • februarie 12, 2025
  • Diana Nechita

Federaţia Sindicatelor din Silvicultură Silva organizează, miercuri, un amplu protest la sediul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP).

Sindicaliştii acuză o campanie de presă iniţiată de ministrul Mediului, despre care afirmă că este realizată în scopul discreditării Regiei Naţionale a Pădurilor şi compromiterii publice a angajaţilor Romsilva.

Potrivit unui comunicat de presă al Federaţiei Sindicatelor Silva, angajaţii Romsilva cer stoparea de către ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a „campaniei de denigrare” a Regiei Naţionale a Pădurilor, „garantul administrării pădurilor statului”, precum şi încetarea „acţiunilor de defăimare şi umilire” a personalului silvic aflat în „slujba pădurilor şi a interesului naţional”.

„Această campanie afectează grav autoritatea personalului silvic aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi alimentează dezbinarea socială, cu consecinţe imprevizibile”, susţin sindicaliştii.