Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Liga Studenţilor Iaşi anunţă că a depus, la Parchetul General, un denunţ împotriva Ralucăi Turcan

  • ianuarie 30, 2025
  • Diana Nechita

Liga Studenţilor Iaşi anunţă că a depus, la Parchetul General, un denunţ împotriva fostului ministru al Culturii Raluca Turcan şi a fostului director al Muzeului Naţional de Istorie a României Ernest Oberländer-Târnoveanu, pentru abuz în serviciu. Reprezentanţii studenţilor invocă lipsa unei hotărâri de Guvern pentru exportul temporar al pieselor de patrimoniu dacice duse la expoziţia de la Muzeul Drents.

Potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri, organizaţia studenţească solicită un punct de vedere public din partea Serviciului de Informaţii Externe (SIE) dacă este implicat în protejarea patrimoniului sau nu şi dacă a luat măsuri anterioare furtului cu privire la expoziţie, precum publicarea de urgenţă a contractului dintre MNIR şi Muzeul Drents, condamnând lipsa de transparenţă cu privire la acesta.

Liga Studenţilor o acuză pe Raluca Turcan că minte şi nu ştie că muzeele sunt instituţii publice, considerând că, indiferent de norma aplicabilă, din informaţiile disponibile în spaţiul public, organizarea expoziţiei a fost ilegală.