Prognoza meteo azi, 4 ianuarie. O să mai ningă puțin în zonele de munte
Maximele pleacă de la minus 5 grade în depresiuni și ajung la 7 grade în sud-estul României.
Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul. Pe aici este cam înnorat în prima parte a zilei, când mai vin ceva ploi. Norii se risipesc mai târziu, dar se face mai frig decât ieri, când s-au atins 12…13 grade. Astăzi maximele se opresc pe la 7 grade.
Cerul rămâne acoperit și mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei. S-ar putea să picure trecător și e posibil să se formeze polei. Maximele rămân la valori similare cu cele de ieri și vor fi în jur de 5 grade.
În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina norii se risipesc treptat. S-ar putea să cadă câțiva fulgi de zăpadă și sunt condiții de polei. Dimineața, mai ales în Bucovina se lasă ceața, iar temperaturile, în creștere față de ieri, ajung la 5 grade.
În nordul Transilvaniei și în Maramureș a apărut ceața în unele zone – fenomen care poate să dureze cel puțin până la orele prânzului. Și pe-aici sunt șanse de precipitații slabe, iar maximele se opresc la 6 grade.
În ținuturile vestice nu vedem soarele. Ceața de dimineață poate să persiste aproape toată ziua, iar asta înseamnă că temperaturile rămân scăzute. Pe suprafețe restrânse s-ar putea să burnițeze sau să fulguiască trecător.
În Transilvania găsim vreme schimbătoare: înnorări, condiții de ceață dimineața și un pic de soare mai târziu. Vor fi 2 grade în depresiuni și în jur de 6 grade în vestul provinciei.
În Oltenia ziua începe cu ceață, dar mai târziu iese soarele. Amiaza ne-aduce atmosferă plăcută în unele zone și în jur de 8 grade la Râmnicu Vâlcea și la Drobeta Turnu Severin – cele mai mari temperaturi din țară.
În sudul României vedem puțin soarele printre nori. Vântul nu pune probleme, dar s-ar putea să vina câțiva stropi de ploaie. După prânz se face mai cald decât ar trebui.