Elena Lasconi: „Bineînțeles că ne-am dori să fim la guvernare, dar ei nu ne vor”
Elena Lasconi, a declarat miercuri seara la B1, că cele opt puncte prezentate după negocierile de la Palatul Victoria nu sunt un ultimatum, ci sunt propuneri pe care USR le-a prezentat încă din prima zi a negocierilor. De asemenea, Elena Lasconi a precizat că USR își dorește să intre la guvernare dar nu se dorește acest lucru de către PSD, PNL și UDMR:
„Nu a fost un ultimatum! Aceste puncte pe care le-am prezentat astăzi noi le discutăm din prima zi de negocieri. Bineînțeles că ne-am dori să fim la guvernare să punem umărul pentru că știu că avem colegi foarte buni, foarte pricepuți într-un moment greu pentru România, dar ei nu ne vor. Am observat asta de la începutul negocierilor. În sensul că l-a întâlnirile cu liderii, cele care se întâmplau la Guvern noi când mergeam acolo deja toți ceilalți erau aliniați, adică ei erau aceeași voce. Noi practic orice spuneam: haideți să vedem bugetul, să vorbim totuși despre buget, pentru că mie nu mi se pare normal, nu te duci la hipermarket și umpli două cărucioare cu cumpărăturile pentru Crăciun și Revelion și tu nu ai niciun ban. Mi-aș dori, ar fi ideal, dar se uită de fiecare dată în negocierile astea să se vorbească despre oameni și pe mine asta mă doare”, a spus Lasconi.