Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Horațiu Potra a fost adus la sediul central al Poliției Române

  • decembrie 12, 2024
  • Diana Nechita

Horațiu Potra a ajuns joi dimineață la Inspectoratul General al Poliției Române. Fostul luptător al Legiunii Străine asistă la perchezițiile informatice, susțin surse oficiale, în ancheta care i-a adus deja acuzații și care s-a soldat cu plasarea lui sub control judiciar.

Horațiu Potra a răspuns prompt la solicitarea ofițerilor de poliție pentru a asista la aceste proceuri, extrem de importante în economia dosarului.

Este vorba despre percheziționarea dispozitivelor electronice confiscate de la el, atât în acea noapte în care a fost oprit în trafic, cât și la perchezițiile făcute acasă. Sunt proceduri prin care polițiștii încearcă să vadă dacă există sau nu eventuale informații, poate chiar conversații care i-ar lămuri ce anume s-a întâmplat și mai ales ce anume pregătea Horațiu Potra, cel pe care oamenii legii îl bănuiau că venea în București pentru a tulbura grav liniștea publică.