Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Mănăstirea Cetățuia va intra în șantier pentru o perioadă de trei ani

  • decembrie 06, 2024
  • Diana Nechita

Constructorul desemnat pentru restaurarea ansamblului Mănăstirii Cetățuia poate demara lucrările: Primăria Iași a emis recent autorizația în acest sens. Finanțatorul este Compania Națională de Investiții (CNI), iar costurile se ridică la 17,7 milioane lei. Licitația organizată anul trecut de CNI a vizat atât proiectarea, cât și execuția lucrărilor.

CNI a lansat încă din septembrie 2022 procedura de licitație, dar adjudecarea a fost întârziată de contestații și procese în instanță. În cele din urmă, contractul a fost semnat cu asocierea Mădbeton (Maramureș) – Grad Building (Neamț) – Abral Art Product (București) în luna august 2023, conform apix.

În prima etapă a contractului s-au desfășurat activități de proiectare și de întocmire a documentațiilor necesare pentru eliberarea autorizației, inclusiv obținerea avizelor de la instituțiile de resort. Conform informațiilor publicate de Primăria Iași, autorizația a fost emisă la mijlocul lunii noiembrie 2024.