Maternitatea Cuza Vodă din Iași a primit noi echipamente de ultimă generație
În vederea diagnosticării timpurii, a tratamentului prenatal, neonatal și postnatal a pacientului critic au fost achiziționate aparate suport respirator, incubatoare hibrid cu lampă, un incubator de transport, pulsoximetre, monitoare funcții vitale, ventilatoare neonatale, mixere aer și alte dispozitive medicale.
Valoarea totală a proiectului implementat de CJ Iași este de 5.921.755,36 lei, din care valoarea eligibilă din PNRR este de 4.478.638,50 lei, valoarea TVA eligibilă aferentă PNRR este de 850.941,32 lei și valoarea contribuție proprie, inclusiv TVA, este de 592.175,54 lei.
În luna septembrie, un robot specializat în igienizarea biberoanelor a fost donat Maternității „Cuza Vodă” din Iași. Noul dispozitiv primit va fi folosit pentru a dezinfecta și curăța în jur de o mie de biberoane în fiecare zi, o activitate care, până acum, era responsabilitatea asistentelor medicale.