Campania USV cu tine, desfășurată în cadrul Facultății de Medicină Veterinară din Iași, a ajuns la sfârșit. Ce a avut special anul acesta

Bine v-am regăsit la rubrica dedicată iubitorilor de animale de companie. Campania USV cu tine, desfășurată în cadrul Facultății de Medicină Veterinară din Iași, a ajuns la sfârșit. Ce a avut special această campanie? Asistent doctor Paula Maria Pașca, compartimentul de urgență al Facultății de Medicină Veterinară Iași.
Campania USV cu tine de anul acesta este, la fel ca și celelalte campanii, sincer, la fel de aglomerată. Am reușit să ocupăm toate lucrurile pe care le-am pus la dispoziție atât pentru campania de vaccinare, cât și pentru consultațiile de specialitate și ce pot să spun este că merge bine.
Care au fost cele mai frecvente solicitări?
Cele mai frecvente solicitări au fost cred că pentru vaccinare, să știți și de altfel, în fiecare an, colegii de la Boli Infecțioase vaccinează sute de animale în campania USV cu tine și de altfel și anul acesta, toate locurile s-au ocupat încă din primele zile în care au început programările. Cred că am vorbit și într-o ediție trecută că programările s-au făcut în săptămâna 11-15 noiembrie și deja din primele 2 zile se ocupaseră locurile în totalitate.
Ce v-a surprins la ieșenii care au venit anul acesta cu animalele de companie în campania USV cu tine?
Sincer, ieșenii, ca în fiecare an și-au dorit foarte mult să prindă loc pe această campanie. Cei m-a surprins sincer anul acesta, cel puțin pe pentru pacienții pe care i-am văzut eu e că am diagnosticat pacienții o situație critică și de altfel am și recomandat internarea pentru câțiva dintre ei. M-a surprins răspunsul pe care îl avem în fiecare an și inima deschisă pe care au proprietarii de câini și pisici de fiecare dată pentru această campanie. Da, cred că asta m-am surprins și, bineînțeles, de fiecare dată ne surprinde pozitiv dragostea pe care acești proprietari o au pentru animăluțele lor, pentru că fiecare relație proprietar-animal este specială, dar probabil cred că asta dragostea pe care o au față de companionii lor, cred că ne surprinde plăcut de fiecare dată. Da, chiar ieri am văzut un pacient, cățelușă de 14 ani, care a venit pentru că avea incontinență și am diagnosticat-o cu piometru. Probabil pe fondul acestui piometru, avea și semnele urinare și astăzi a intrat în operație.
Practic, campania USV cu tine i-a salvat viața.
Îmi place să cred că da și că facem diferența pentru foarte mulți proprietari, care poate se află în dificultate în momentul de față și care nu își permit îngrijiri sau asistență medical-veterinară de specialitate.
Am vorbit cu câțiva ieșeni care au fost pentru prima dată cu animalele de companie în cadrul campaniei USV cu tine. Unul dintre ei a spus o WOW, e ca la un spital de oameni.
Da, așa este și îmi permit să spun că față de unele spitale în care, din păcate am ajuns din anumite motive, este chiar mai frumos decât în multe spitale de oameni și cred că un lucru care poate ne departajează un pic de zona asta e că foarte mulți medici pe care îi avem în această campanie, dar fac lucrul ăsta voluntar, nu există nicio remunerație pentru cadrele didactice implicate în această campanie. Facem, bineînțeles, lucrul ăsta și cu scop educațional, pentru că studenții sunt extrem de implicați în această campanie, ne asistă la consultații și implicit fac anumite manopere sub supravegherea noastră. Dar cred că pur și simplu dorința asta de a face bine cred că e lucrul care îmi creează cea mai mare bucurie la sfârșitul fiecărei campanii.
Asistent doctor Paula Maria Pașca, compartimentul de urgențe al Facultății de Medicină Veterinară Iași din cadrul Universității de Științele Vieții. Cine a atras atenția? În această săptămână, peste 130 de rozătoare au evadat din cuștile lor în timpul unui zbor pe ruta Lisabona. Hamsterii au scăpat din compartimentul de marfă și s-au plimbat liberi prin întreaga aeronavă. Avionul, ce aparține unei companii aeriene portugheze, a rămas blocat la sol mai multe zile.