Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Victor Negrescu susține că Marcel Ciolacu va rămâne în fruntea PSD

  • decembrie 02, 2024
  • Diana Nechita

Victor Negrescu a declarat luni că Marcel Ciolacu va rămâne în fruntea PSD, deși acesta a demisionat după turul 1 al alegerilor prezidențiale, unde s-a clasat pe locul 3. O decizie în acest sens ar putea fi luată în ședința de luni a conducerii partidului, a declarat la RFI România Victor Negrescu, comunicatorul politic al PSD.

”Eu mă aștept ca astăzi, la reuniunea pe care o vom avea, să existe un vot de sprijin pentru Marcel Ciolacu, pentru a rămâne în fruntea partidului, mă aștept chiar poate la o unanimitate în acest sens, pentru ca Marcel Ciolacu să înceapă discuțiile, negocierile cu celelalte formațiuni politice, în vederea formării unei majorități în Parlament, poate chiar a unei coaliții de guvernare. În sensul acesta, cred că există un larg sprijin pentru domnia sa și nu mă aștept la nici o schimbare din această perspectivă”, a declarat Negrescu la RFI.