Repartitoarele de căldură devin obligatorii de la începutul anului viitor
Repartitoarele de căldură vor fi obligatorii de la începutul anului viitor. Cu toate că au mai rămas mai puțin de două luni până când această lege va intra în vigoare, doar în Capitală sunt peste 200.000 de proprietari care nu au instalat un astfel de aparat. Costurile de montare ale unui astfel de dispozitiv sunt, în medie, 200 de lei. Ulterior, firmele care citesc repartitoarele cer lunar de la consumatori, în medie, 7 lei pentru un singur calorifer.
Până la sfârșitul anului, dacă ești racordat la un sistem centralizat de încălzire, ești obligat să îți instalezi contoare de căldură sau repartitoare, un pas crucial în gestionarea mai eficientă a consumului tău energetic. Acest lucru se încadrează în obiectivul mai larg al UE de a reduce consumul de energie primară cu 32,5%. Iată ce spune mai exact directiva: „Necesitatea îndeplinirii obiectivelor de eficiență energetică la nivelul Uniunii, exprimate în consum de energie primară și/sau finală, ar trebui să fie explicit stabilită sub forma unui obiectiv de 32,5% pentru 2030. Prognozele efectuate în 2007 au indicat pentru 2030 un consum de energie primară de 1.887 Mtep și un consum de energie finală de 1.416 Mtep. O reducere de 32,5 % are ca rezultat, în 2030, 1.273 Mtep și, respectiv, 956 Mtep.”