Meteorologii prognozează, pentru următoarele trei zile, o vreme frumoasă, cu temperaturi în timpul zilei ce pot ajunge până la 19 grade
De joi până duminică inclusiv, vremea se răceşte semnificativ, iar în majoritatea regiunilor va ploua, va fi lapoviţă sau va ninge, în condiţiile în care valorile termice vor varia de la o zi la alta.
În cursul zilei de luni şi al nopţii de luni spre marţi, valorile termice diurne se vor situa în jurul celor specifice datei în regiunile intracarpatice şi uşor peste acestea în rest. Cerul va fi variabil, cu înnorări seara şi noaptea în nordul şi nord-vestul teritoriului, unde pe arii restrânse va ploua slab.
În Maramureş, nordul Crişanei şi al Moldovei va fi lapoviţă şi va ninge. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte, în special la altitudini mari, cu viteze de 70…80 km/h. Temperaturile maxime se vor situa între 6 şi 15 grade, iar cele minime între -7 şi 4 grade. Local, dimineaţa şi pe arii restrânse noaptea va fi ceaţă în zonele joase de relief.
La Bucureşti, vremea va fi predominant frumoasă, cu cer variabil şi cu probabilitate mare de ceaţă dimineaţa şi noaptea. Vântul va sufla slab până la moderat, iar temperatura maximă va fi de 11…12 grade şi cea minimă de -3…-1 grad.
De marţi şi până miercuri dimineaţă, temperaturile se vor situa peste mediile multianuale specifice perioadei în cea mai mare parte a ţării, cu maxime de până la 15 grade şi minime de -3 grade în estul Transilvaniei şi 10 grade pe litoral şi în sudul Banatului.
Cerul va avea înnorări temporare şi mai ales seara şi noaptea vor fi precipitaţii slabe. Acestea vor fi mai ales sub formă de ploaie în Banat, Crişana, Maramureş, local în Transilvania, Oltenia şi Moldova şi izolat în Muntenia.
În zonele montane vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la altitudini mari la munte, iar îndeosebi în a doua parte a intervalului local şi în vestul, nordul şi estul ţării, cu viteze în general de 45…60 km/h.
Pe arii restrânse va fi ceaţă, mai ales dimineaţa. În Capitală, vremea se va menţine predominant frumoasă, iar valorile termice se vor situa uşor peste cele specifice datei. Cerul va avea înnorări temporare, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 12…13 grade, iar cea minimă de 1…3 grade. Dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă.
În cursul zilei de miercuri şi până joi dimineaţă, temperaturile vor fi peste cele specifice datei în centru, sud şi estul ţării şi vor scădea semnificativ în vest şi nord- vest. Cerul se va înnora treptat, iar aria precipitaţiilor se va extinde dinspre vest şi va cuprinde treptat toată ţara.
Ziua vor fi mai ales ploi, iar seara şi noaptea se vor semnala şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare, mai ales în nord, centru şi vest. La munte vor predomina ninsorile. Izolat, se vor acumula cantităţi însemnate de apă. Vântul va avea intensificări temporare în majoritatea regiunilor, dar cu viteze mai mari la munte.
Temperaturile maxime se vor situa în general între 7 şi 19 grade, iar cele minime între -2 şi 9 grade. În prima parte a zilei de miercuri, izolat vor fi condiţii de ceaţă. La Bucureşti, valorile termice vor fi cu mult mai ridicate decât cele caracteristice datei.
Cerul va fi variabil, cu înnorări noaptea, când probabilitatea de ploaie va fi ridicată. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 17…18 grade, iar cea minimă de 6…7 grade.