Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

O campanie de promovare a candidatului pro-rus Alexandr Stoianoglo la președinția Republicii Moldova a început în România pe TikTok

  • octombrie 31, 2024
  • Diana Nechita

O campanie de promovare a candidatului pro-rus Alexandr Stoianoglo la președinția Republicii Moldova a început în România, pe platforma TikTok, prin intermediul mai multor influenceri.

Primele videoclipuri au fost publicate chiar miercuri seară, în jurul orei 19:00, urmând același tipar. Influenceri cu peste 1 milion de urmăritori vorbesc despre Stoianoglo și îl descriu în termeni elogioși, însă nu precizează vreun moment că ar fi vorba despre o acțiune de promovare contra-cost, cum, de altfel, se practică pe TikTok când e vorba de produse comercializate.

Printre influencerii români care au publicat astfel de filmulețe se numără Culiță Sterp – cântăreț de muzică de petrecere (2,9 milioane de urmăritori), fratele acestuia – Iancu Sterp (1,7 milioane de urmăritori), soția lui Iancu Sterp – Denisa Coțolan (294.000 de urmăritori) sau Bogdan Mocanu – fost concurent la un show matrimonial (1,5 milioane de urmăritori).

De altfel, influencerii români, pe lângă laudele pentru Stoianoglo, le prezintă urmăritorilor de pe TikTok și respectivele filmulețe cu candidatul pro-rus din Republica Moldova.

„Frații noștri de peste Prut din Republica Moldova, Dumnezeu să fie cu voi și să va ajute să aveți un conducător așa cum va doriți, în primul rând cu frică de Dumnezeu! Îmi place mult de acest OM!”, este mesajul cântărețului Culiță Sterp, care însoțește clipul în care îl laudă pe Stoianoglo.