Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai în urma căruia doi tineri au murit, rămâne în arest preventiv

  • octombrie 29, 2024
  • Diana Nechita

Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai în urma căruia doi tineri au murit, rămâne în arest preventiv după ce Tribunalul Constanţa i-a respins, marţi, contestaţia formulată la decizia Judecătoriei Mangalia din 1 octombrie. Instanţa îi respinsese la începutul acestei luni cererea de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu. Hotărârea Tribunalului Constanţa este definitivă, transmite News.ro.

”În baza art. 425/1 alin.7 pct.1 lit.b C.p.p. rap. la art.206 C.p.p. Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul inculpat Pascu Matei Vlad, împotriva încheierii din data de 1.10.2024, pronunţată de Judecătoria Mangalia, în dosarul nr. 4989/254/2024/a19. În baza art.275 alin.2 C.p.p. obligă contestatorul inculpat Pascu Matei Vlad, la plata sumei de 600 lei, cheltuielilor judiciare avansate de către stat”, se arată în minuta Tribunalului Constanţa.

Decizia instanţei este definitivă.