Consilierii județeni ieșeni au votat vicepreședinții pentru mandatul 2024-2028
Ieri, în cadrul ședinței de îndată a Consiliului Județean Iași, consilierii județeni au votat vicepreședinții pentru mandatul 2024-2028.
Sorin Alexandru Afloarei și Marius Sorin Dangă au fost reconfirmați pentru a-și exercita în continuare funcția de vicepreședinte.
Președintele CJ Iași, Costel Alexe, a motivat convocarea ședinței prin faptul că azi ar trebui îndeplinite formalități necesare pentru proiectul Centurii ușoare, la Agenția de Dezvoltare Nord-Est. Cei de la AUR au contestat ordinea din punctul de vedere al urgenței. Ei s-au abținut de la vot, iar ulterior au părăsit sala.
„Mă bucur că am reconfirmat, astăzi, prin votul consilierilor județeni, echipa liberală la Consiliul Județean Iași, prin alegerea celor doi vicepreședinți, Sorin Afloarei și Marius Dangă. Era un lucru firesc având în vedere că împreună am lucrat și în mandatul 2020 – 2024, iar ambii și-au adus contribuția la toate proiectele pe care le-am implementat. Îi felicit pe amândoi și am încredere că vom lucra la fel de bine și în următorii patru ani. În această formulă, alături de Administratorul Public al Județului Iași, Andrei Cazacu, vom continua să Dezvoltăm Iașul. Un lucru foarte important este că am aprobat proiectul înființării centurii ușoare, dar și extinderea spațiilor medicale la Spitalul pentru Copii ,,Sfânta Maria”, două proiecte esențiale pentru viitorul comunității noastre”, a menționat președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe.