Candidata USR la prezidențiale, Elena Lasconi, a declarat că se pregătește ”foarte tare în zona de politică externă”
Candidata USR la prezidențiale, Elena Lasconi, a declarat, miercuri seară, la B1TV, că se pregătește ”foarte tare în zona de politică externă” și a precizat că ”a fost reporter pe Armată, am fost în Afganistan”, drept răspuns la criticile publice în urma unui interviu acordat Europei Libere.
Lasconi a fost acuzată că a dat răspunsuri stângace atunci când a fost întrebată despre bugetul armatei și despre prezența trupelor străine pe teritoriul României. Lasconi a precizat astăzi că nu consideră că a greșit cu nimic și a explicat pe larg ce a dorit să spună.
Anca Grădinaru: În România câte trupe străine din NATO?
Elena Lasconi: Da, avem. Avem doar o singură trupă de luptă și avem din Franța, din Anglia și cred cam atât. Nu știu, dacă nu cumva și din Italia, dar nu.
Anca Grădinaru: Mai avem din Statele Unite.
Elena Lasconi: Păi din Statele Unite, da.
Anca Grădinaru: Considerați că populația României ar trebui să se pregătească pentru război?
Elena Lasconi: Păi, în ce sens să se pregătească? Adică să băgăm panica în popor și să spunem acum gata, ne pregătim pentru război? Cred că dacă am avea niște baze sportive unde să se antreneze sportivii, dacă am avea bazine de înot, câte ar trebui.