Diana Șoșoacă i-a sunat, în direct, cu o cerință, pe Marcel Ciolacu și Mircea Geoană
Diana Șoșoacă i-a sunat marți seară pe candidații la alegerile prezidențiale, în timp ce transmitea LIVE pe Facebook. Trei dintre candidați i-au răspuns la telefon.
Marcel Ciolacu, Mircea Geoană și Cristian Terheș au fost cei care i-au răspuns Dianei Șoșoacă la telefon. Liderul SOS le-a propus să se retragă din cursă pentru ca întreg procesul electoral să fie reluat.
În timpul LIVE-ului Diana Șoșoacă a afirmat că va formula plângeri penale împotriva tuturor candidaților la președinția României, „având în vedere complicitatea la infracțiunea aceasta prin care ei își mențin candidatura la prezidențiale”.
„Șoșoacă: Dacă într-adevăr este adevărat că nu aveți nicio legătură cu această acțiune împotriva mea la Curtea Constituțională…
Marcel Ciolacu: E foarte clar că eu sunt marele perdant la această acțiune.
Șoșoacă: Nu, marele perdant sunt eu, că nu candidez. (…) Să spunem că sunteți marele perdant, în acest context în care Curtea Consituțională a încălcat Constituția României pentru că nu putea să emită astfel de judecăți de evaluare…”